24. martie 2015

Virgilio Bardossi își expune „Peisajul italian” la

Maestrul fotograf Virgilio Bardossi – născut în1945 la Fiesole, Florenţa – este considerat al doilea fotograf al Italiei după numărul de invitaţii la saloanele internaţionale. În lunga şi prestigioasa carieră, a fotografiat în aproape toate colţurile lumii, lucrările sale regăsindu-se în multe muzee sau colecţii particulare precum şi într-o serie de albume tematice cu mare succes la public („Focusând pe lumea zăpezii” – realizat la invitaţia Federaţiei Chineze de Fotografi, „Veneţia sub ape” – prezentând inundaţiile din Veneţia, „Reportaj din Maramureş”, etc.) Din anul 1973 este membru al FIAF (Federaţia Artiştilor Fotografi din Italia). Pentru lucrările sale, Virgilio Bardossi a fost recompensat de FIAP (Federaţia Mondială a Artiştilor Fotografi) cu cele mai înalte distincţii printre care şi titlul de Maestru FIAP acordat pentru colecţia de fotografii realizată în Maramureş, „Protrete: Maramureşul la sfârşit de mileniu” (colecţie prezentată şi la Ministerul Culturii, Bucureşti). Din 1995, vizitează sistematic Maramureşul şi România; aduce anual câte un grup de fotografi în Maramureş pentru a lucra cu ei.

Evenimente
About dede.g