4. noiembrie 2024

Scriitori sătmăreni la Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) de la Cluj

În perioada 25-29 septembrie 2024 se desfășoară la Cluj Napoca, Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT). Printre invitații din țară și străinătate s-a numărat și un grup de scriitori sătmăreni.
Grupul de la Cenaclul „Cronograf” Satu Mare – Robert Laszlo și Adrian Lupescu, au prezentat revista cu același titlu, precum și câteva din cărțile lor, apărute recent. În deschidere a vorbit, scriitorul Mircea Petean – directorul editurii „Limes”, cel care este și directorul revistei, care a remarcat valoarea și progresul calitativ evident al acestei publicații nord- transilvane.
Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare a subliniat eforturile sporite pe care instituția pe care o conduce le-a făcut în această perioadă dificilă.
Târgul Internațional de Carte s-a desfășurat în centrul orașului, în Piața Unirii, iar importanța și anvergura acestuia a fost dată de numele de prim rang ale literaturii române care au fost prezente, dar și de scriitorii contemporani importanți din străinătate.
Cei prezenți au apreciat efortul sătmărenilor de a se impune ca un spațiu cultural original care reușește să valorifice tradițiile spirituale sătmărene.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri
About Stirbu Loredana