Sub patronajul Consiliului Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale organizează marți, 14 noiembrie, cu începere de la ora 16:00, la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, „Anul editorial sătmărean”. Ajunsă la ediția cu numărul XXIV, această sărbătoare a cărții beneficiază de susținerea Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare și a Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în calitate de instituții partenere.
„Anul editorial sătmărean” este o manifestare culturală emblematică pentru judeţul Satu Mare, iar acest proiect îşi propune să încurajeze actul cultural, să promoveze, an de an, autorii și creatorii sătmăreni, editurile sătmărene și producția editorială de toate tipurile. Referindu-ne la 2022, producția editorială a anului precedent însumează 141 de documente repartizate astfel: 109 cărți, 31 de publicații periodice (ziare, reviste și alte publicații) și un document audio-vizual.
După deschiderea oficială a evenimentului, într-un cadru festiv, vor fi acordate diplome de onoare pentru cele mai reușite scrieri sub aspect cultural, științific și informațional. Nu vor lipsi expoziția de promovare a publicațiilor sătmărene care au văzut lumina tiparului în decursul anului 2022, prezentarea retrospectivă în imagini a edițiilor precedente ale evenimentului și momentele artistice și muzicale pregătite de instituțiile organizatoare și partenere.
Beneficiind de o mare apreciere în rândul decidenților, al comunității culturale locale și județene, dar și al profesioniștilor din bibliotecile publice din România, evenimentul este urmărit cu mare interes în toate colțurile țării. Catalogul bibliografic „Anul editorial sătmărean”, editat de către Biblioteca Județeană Satu Mare, însumează întreaga producție editorială dintr-un an, de pe întreg perimetrul județului nostru și este mesagerul scrisului sătmărean, instituția cărții îngrijindu-se ca această publicație informativă să ajungă la toate bibliotecile județene din țară și la Biblioteca Națională a României.
Referindu-se la acest eveniment, în cuvântul domniei sale ce prefațează Catalogul bibliografic „Anul editorial sătmărean”, dl. Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, declară: „Această celebrare nu este doar despre cărți, ci și despre oamenii din spatele cuvintelor, care au investit timp, pasiune și imaginație pentru a ne îmbogăți existența. Vom duce mai departe tradiția acestui eveniment, fiind convins că autorii sătmăreni vor continua prin scrierile lor să ilustreze frumusețea, diversitatea și vitalitatea comunității noastre. Le doresc multă inspirație și îi încurajez să se implice și pe mai departe în această misiune cu multă pasiune!”.
La rându-i, d-na Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare, subliniază necesitatea imperativă de a continua tradiția începută cu 24 de ani în urmă și opinează că „La Satu Mare cultura pentru carte a devenit o tradiție și că biblioteca, școala, scriitori și creatori de frumos formează nucleul acestei culturi. Aprecierea de care se bucură acest eveniment în comunitatea culturală sătmăreană dar și în marea familie a specialiștilor din bibliotecile de pe întreg cuprinsul României, ne onorează și ne obligă să continuăm acest demers și să depășim orice obstacol din dorința și necesitatea de a-l permanentiza”.
Ca proaspăt membru a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj, Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, apreciază faptul că „Va trebui să dăm fenomenului literar sătmărean o nouă dimensiune, care să reflecteze cât mai clar potențialul creator al confraților noștri. În ciuda rigorilor economice, numărul de apariții editoriale cunoaște un real progres. Este suficient să parcurgem Catalogul bibliografic „Anul editorial sătmărean” pentru a ne da seama de diversitatea preocupărilor creatorilor sătmăreni, care dau dovada priceperii și talentului lor în cărți de beletristică, științifice, pedagogice și de artă”.
La eveniment sunt așteptați oaspeți de seamă, oficialitățile județului și ale municipiului Satu Mare, manageri și directori de instituții și de biblioteci publice de rang județean din țară, parteneri și colaboratori, scriitori, editori, jurnaliști și bibliotecari, întreaga comunitate culturală sătmăreană.