Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Primăria comunei Terebești a organizat marți 1 octombrie 2019, la Biblioteca Județeană Satu Mare o evocare ,,Ion Vădan – 70 – ,,Un Icar învingător,, , dedicat aniversării a 70 de ani de la nașterea regretatului om de cultură. Au fost prezenți numeroși scriitori, oameni de cultură din Satu Mare. Directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Paula Horotan a făcut o prezentare a biografiei poetului, au mai vorbit Felician Pop, Robert Laszlo, Gheorghe Cormoș, George Vulturescu, Cornel Burcea, Loredana Știrbu, Mircea Florian și Ion Tipu Sălăjanu care au evocat figura luminoasă a celui care a fost Ion Vădan, prieten și susținător al scriitorilor sătmăreni. După amiază a fost dezvelită o placă prin care căminului cultural din comuna Gelu i se atribuie numele scriitorului Ion Vădan, fiu al satului. Doamna Mariana Nicoleta Avorniciți, primar al comunei Terebești a evocat în câteva cuvinte și imagini, memoria lui Ion Vădan. A urmat apoi sfințirea plăcii de către preoții din sat și o slujbă de pomenire a scriitorului. Scriitorul Felician Pop, a vorbit celor prezenți despre omul și scriitorul Ion Vădan dar și despre importanța păstrării memoriei oamenilor de cultură în comunitățile din care provin. În încheierea evenimentului au susținut momente artistice elevii școlii din comună și tânărul cantautor Adrian Lupescu. Au fost prezenți membrii ai familiei scriitorului Ion Vădan, numeroși săteni, scriitori precum și primarul orașului Ardud Ovidiu Duma.
Galerie FOTO