Miercuri, 17 august în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și a Centrului de Promovarea a Turismului Cultural ”Grf Karolyi”, a avut loc comemorarea violonistului Ştefan Ruha, de la a cărui naştere s-au împlinit 85 de ani.
Deasemenea au depus jerbe de flori, directorul Centrului de Creație, Robert Laszlo și Adrian Ștefănuț, referant la Centrul de Promovarea a Turismului Cultural ”Grf Karolyi”.
Stefan Ruha, s-a născut la 17 august 1931 la Carei. La patru ani primeşte prima sa vioară şi începe studiul sub îndrumarea tatălui şi al profesoarei Orosz Rozália. La 7 ani obţine primul său premiu de „primaş”, cântând peste 100 de melodii lăutăreşti pe care le transpune în diferite tonalităţi. Imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, preoţii piarişti din Carei îl ajută să ajungă la Cluj Napoca, unde fiind descoperit de profesorul Balogh Ferenc a ajuns violonist la Orchestra Operei Maghiare, mai apoi student al Conservatorului.
A câştigat numeroase concursuri, printre care: Festivalul Mondial al Tineretului, Bucureşti, 1953, Concursul internaţional de vioară „P.I. Ceaikovski”, Moscova, 1958, Concursul internaţional de vioară „G. Enescu”, Bucureşti , 1958 şi Concursul „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, Paris, 1959. Începând cu 1959, Ştefan Ruha a fost numit solist al Filarmonicii clujene. În anul 1962 a fost distins cu titlul de Artist Emerit „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei”. În 1973 a fost ales să înregistreze coloana sonoră a filmului „Ciprian Porumbescu”.
În anul 1994 a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj Napoca, iar în 1997 titlul de cetăţean de onoare al municipiului Carei. Este considerat unul dintre cei mai mari violonişti ai României.