15. noiembrie 2022

Festivalul interjudețean de folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’!”

Duminică 6 noiembrie 2022, la Sala de Spectacole Unirea din localitatea Tășnad a avut loc cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Interjudețean de folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’!”, organizat de Primăria și Consiliul Local al Orașului Tășnad, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Casa de Cultură Tășnad și Asociația „Muguri de Vis”.
Regalul folcloric a debutat la ora 11:30 cu Parada portului popular urmată de concursul propriu-zis, în care spectatorii au avut parte de un periplu muzical – coregrafic din județele: Sibiu, Cluj, Bihor, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Suitele coregrafice au fost punctate de momente muzicale, în compania soliştilor instrumentiști ai Ansamblului Folcloric Cununița din Satu Mare. Evoluţiile dansatorilor au alternat cu cântece interpretate de solişti vocali și instrumentiști, unii dintre ei prieteni mai vechi ai tășnădenilor, alţii aflaţi pentru prima dată pe scena festivalului.
Gala Laureaților a avut loc la ora 18:00, avându-l ca invitat special pe Ionuț Fulea alături de orchestra Codru de România.
La eveniment au participat: Adrian Farcău- primarul orașului Tășnad, Carol Snelenpeger – viceprimarul orașului Tășand, Robert Laszlo – managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Anca Chiș – directoarea Casei Orășenești de Cultură Tășnad, Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene pentru Cultură, Oliviu Buzgău – vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Roca – prefectul județului Satu Mare, Adrian Cozma – deputat, Cristian Valer Beșeni – consilier județean.
LAUREAȚII FESTIVALULUI INTERJUDEŢEAN DE FOLCLOR ”DRAGU-MI-I CÂNTU’ ȘI JOCU’!” EDIȚIA XXII, 06 NOIEMBRIE 2022
MARELE PREMIU – Ansamblul Folcloric Plaiurile Crișului Repede, Sântandrei, județul Bihor, coregraf Dărăban Mircea
SOLIȘTI VOCALI
Categoria de vârstă 6-12 ani
Premiul I – Farcău Anna, Tășnad, județul Satu Mare
Premiul I – Boska Violeta, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Premiul II – Marcu Miruna, Tășnad, județul Satu Mare
Categoria de vârstă 12-16 ani
Premiul I – Balog Bianca, Satu Mare, județul Satu Mare
Premiul II – Sabo Flavia, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Premiul II – Buta Maia Ariana, Tarna Mare, județul Satu Mare
Premiul III – Marincaș Andreea, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Categoria de vârstă 16-20 ani
Premiul I – Buboiu Iulia, Suplacu de Barcău, județul Bihor
Premiul II – Peștean Alexandru, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Premiul III – Tincău Iulia și Ilaria, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI
Categoria de vârstă 6-12 ani
Premiul I – Ardeleanu Nicolas, Lazuri, județul Satu Mare
Categoria de vârstă 12-16 ani
Premiul I –Iuța Ionuț, Satu Mare, județul Satu Mare
Premiul I – Marchiș Andrei, Tășnad, județul Satu Mare
Premiul II – Pop Darius, Satu Mare, județul Satu Mare
Premiul III – Bulzan Darian, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Categoria de vârstă 16-20 ani
Premiul I – Lobonț Daniel, Satu Mare, județul Satu Mare
Premiul I – Todea Raul-Mihai, Oradea, județul Bihor
Premiul II – Bogar Alex, Tășnad, județul Satu Mare
Premiul II – Lucuța Darius Pavel, Cehal, județul Satu Mare
ANSAMBLURI FOLCLORICE ȘI FORMAȚII COREGRAFICE
Categoria de vârstă 6-12 ani
Premiul I – Ansamblul Folcloric Datina, Tălmaciu, județul Sibiu, instructori Livia Lazăr și Ciprian Barb
Premiul II – Formația de dansuri Mugurașii Maramureșului, Baia Mare, județul Maramureș, instructor Duli Babici Tudor
Premiul III – Formația de dansuri Bobocii Barcăului, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj coregrafi Cornelia și Gavril Neaga
Categoria de vârstă 12-16 ani
Premiul I – Ansamblul Folcloric Flori de Codru,Tăşnad, județul Satu Mare, instructor Nicoleta Foldeș
Premiul II – Ansamblul Folcloric Barcăul al Clubului Copiilor Șimleu Silvaniei, județul Sălaj coregrafi Cornelia și Gavril Neaga
Premiul III – Ansamblul Folcloric Zestrea Dorului, Cluj Napoca județul Cluj, coregraf Mezdrea Marian Andrei
Premiul III – Ansamblul Folcloric Florile Tărnii, Tarna Mare, județul Satu Mare, instructor Bianca Cionca
Concursuri, Evenimente, Manifestări etnofolclorice, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri
About Stirbu Loredana