Blog

28. iulie 2026

Festivalul de Toacă „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, la cea de-a XX-a ediție

Parohia Ortodoxă Română Tășnad a organizat, în perioada 22–23 iulie 2026, cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Toacă „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, manifestare dedicată păstrării și promovării uneia dintre cele mai vechi și reprezentative tradiții ale Bisericii Ortodoxe.
Evenimentul a reunit la Tășnad copii și tineri pasionați de arta bătutului toacei, oferindu-le prilejul de a-și demonstra îndemânarea, sensibilitatea și respectul față de valorile spirituale și culturale românești. Prin participarea lor, aceștia contribuie la transmiterea către noile generații a unei tradiții care face parte din patrimoniul cultural și religios al comunităților noastre.
Programul festivalului a cuprins slujba Vecerniei și deschiderea oficială, urmate de concursul propriu-zis și festivitatea de premiere a participanților.
Festivalul a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și al Primăriei și Consiliului Local Tășnad.
Felicitări se cuvin preotului paroh Anin Coste, pentru organizarea exemplară a acestei ediții aniversare, pentru dedicarea constantă și pentru implicarea sa în păstrarea și transmiterea valorilor spirituale și a tradițiilor românești către generațiile tinere.
La eveniment au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău și viceprimarul Carol Snelenberger care i-au felicitat pe participanți pentru talentul, implicarea și respectul manifestat față de tradițiile românești.
„Sunetul toacei are o profundă semnificație spirituală, dar și o importantă dimensiune culturală. Prin continuitatea acestui festival și prin implicarea copiilor și a tinerilor, o tradiție străveche rămâne vie și este transmisă cu responsabilitate generațiilor viitoare. Felicităm organizatorii, participanții și pe toți cei care contribuie la păstrarea identității noastre culturale și spirituale”, a declarat Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
Ajuns la ediția aniversară cu numărul XX, Festivalul de Toacă de la Tășnad confirmă importanța colaborării dintre Biserică, instituțiile publice și comunitatea locală în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural tradițional.
Ştiri
About dede.g