Miercuri, 30 septembrie, în Galeria Centrului de Creaţie a fost vernisată expoziţia artiştilor plastici Talpos Elizabet şi Kaizer Ştefan. Evenimentul intitulat ,,Culori şi forme’’ s-a bucurat de participarea unui număr reprezentativ de iubitori ai artei.
Talpos Elizabet spune că a început să abordeze un stil nou, modern, iar această expoziţie, ,,Culori şi forme’’, a fost dedicată artei contemporane, într-un context perfect.
Totodată, artista a ţinut să fie alături de pictorul Kaizer Ştefan, cel care s-a aflat la prima lui expoziţie.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare.