Ştiri

Cultura bistrițeană prezentă la Centrul de Creație

După ce oamenii de cultură din Satu Mare au prezentat judeţul şi cultura sătmăreană la Bistriţa, astăzi a venit oamenilor de cultură din Bistriţa-Năsăud să le împărtăşească sătmărenilor o parte din cultura lor. Evenimentul intitulat “Seară de literatură şi muzică” a avut loc la Centrul de Creaţie din Satu Mare.

În calitate de gazdă, Felician Pop, consilierul preşedintelui CJ Satu Mare, Adrian Ştef, le-a transmis un bun venit oaspeţilor pe care îi consideră prieteni, exprimându-şi convingerea că acum se va cimenta o relaţie între cele două judeţe, care va continua şi va fi sporitoare pentru ambele părţi.

“Această vizită se constituie un bun demers al unui alt fel de a face cultură, nu la Bistriţa, ci la Satu Mare. Când mi-am lansat cartea “Turn desfrunzit” în mai multe oraşe din judeţele vecine, mi-am dat seama cât de important este ca un scriitor sătmărean să aibă posibilitatea să-şi prezinte creaţiile dincolo de limitele municipiului Satu Mare, pentru că intri într-un fel de competiţie şi oamenii care îţi citesc cartea poate că pot să aibă o părere mai pertinentă şi mai exactă”, a spus Felician Pop.

Scriitorul a spus că sătmărenii sunt datori Bistriţei pentru numele oamenilor care au luminat viaţa culturală sătmăreană, amintindu-i pe Dariu Pop şi Vasile Scurtu.

”Am început în urmă cu ceva timp ideea unor colaborări în această sferă atât de frumoasă a culturii. Am plecat de la poezie, literatură, sperăm să extindem această latură a literaturii atât de variată şi cu alte genuri, motiv pentru care şi astăzi ne-am gândit să venim nu doar cu partea scrisă”, a spus directorul Centrului Cultural Municipal George Coşbuc Bistriţa, Dorel Cosma.

În cadrul serii de literatură şi muzică a fost prezentat o expoziţie fotografică seamnată de artistul Ovidiu Lazăr, au avut loc momente artistice susţinute de Florin Vlad iar scriitorii bistriţeni Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Victoria Fătu Nalaţi, Ştefan Veşcar şi-au prezentat creaţiile.

DSCN9376 DSCN9378 DSCN9380 DSCN9382 DSCN9383 DSCN9389 DSCN9393 DSCN9396

PaginaPrincipala, Ştiri

Școala Bălcescu – Petofi a semnat un protocol de colaborare cu cea din Biserica Albă (Ucraina)

O delegație sătmăreană alcătuită din reprezentanții Școlii gimnaziale ”Bălcescu – Petofi” Satu Mare, în frunte cu Ionel Iluțiu, directorul acestei instituții, s-a aflat joi 5 februarie 2015, în localitatea românească Biserica Albă din Zakarpatia – Ucraina, pentru semnarea Protocolului de colaborare cu școala de aici.
Menționăm că aceasta a fost vizita de răspuns la cea pe care profesorii din Biserica Albă au făcut-o la Satu Mare la începutul lunii decembrie 2014.
Alături de dascălii sătmăreni au fost prezenți și Felician Pop, consilierul președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și Robert Laszlo, directorul CJCPCT Satu Mare, inițiatorii acestui proiect.
Protocolul prevede acțiuni privind colaborarea în plan didactic, schimburi de experiențe, organizarea de tabere pentru copiii din cele două instituții de învățământ, în România și Ucraina, cursuri de cultură și civilizație românească, etc.
Cu acest prilej, sătmărenii au făcut importante donații în cărți și obiecte didactice.
Primarul satului, Gheorghe Berinde, și-a exprimat satisfacția de a vedea materializarea acestui proiect și a subliniat ideea că județul Satu Mare este principalul susținător al românilor din Maramureșul istoric.
Oaspeții au vizitat Primăria, Grădinița, unde au fost întâmpinați de directoarea Elena Popovici, o veche și statornică prietenă a sătmărenilor, după care a urmat întâlnirea cu profesorii și elevii de la școala din localitate.
Limba de predare este româna iar elevii au recitat câteva poezii din lirica lui Mihai Eminescu.
Nu mică le-a fost surpriza sătmărenilor când au constatat că în bibliotecile școlii și a grădiniței se află câteva cărți aparținând scriitorilor sătmăreni.
În final, Ansamblul de elevi ”Mugurel”, pregătit de venerabilul instructor Ion Alb, a prezentat un frumos spectacol folcloric de cântece populare și dansuri maramureșene.
Cantautorul George Negrea a susținut apoi, un minirecital, foarte bine primit de publicul prezent.
Sătmărenii au lansat invitația ca ansamblul să participe la Festivalul folcloric de la Sâmbra Oilor, unde au evoluat de altfel, și în anii trecuți.
Acesta este primul protocol de colaborare între școlile din cele două țări, urmând ca în 20 februarie să fie semnat un protocol similar între Colegiul Național ”Doamna Stanca” din Satu Mare și Școala de nivel I – III din Veleatino, raionul Hust.

balcescu petofi ucraina (2)DSCN0191 DSCN0193 DSCN0207 DSCN0210 DSCN0218 DSCN0220 DSCN0221 DSCN0243

PaginaPrincipala, Ştiri

Expoziție personală a sculptorului Koter Vasile

Miercuri, 4 februarie, la Muzeul de Artă din Satu Mare, a fost vernisată expoziţia de sculptură a artistului plastic sătmărean Koter Vasile. El expune 150 de lucrări cu tematici diverse.

Peste 80% din lucrările expuse fac parte din colecţia personală a lui Papp Iosif, din Viile Satu Mare.
Despre lucrările propuse spre vizionare au vorbit: Robert Laszlo, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Adela Pop, artist plastic din Maramureş şi Felician Pop, consilier pe probleme de cultură a lui Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

DSCF4511 DSCF4512 DSCF4523 koter

vasile koter (1) vasile koter (2) vasile koter (3) vasile koter (4) vasile koter (5) vasile koter (6) vasile koter (7)

PaginaPrincipala, Ştiri

Peste 130.000 de participanți la acțiunile Centrului de Creație

Marți, 27 ianuarie, la Consiliul Județean ( C.J),  în prezența președintelui C.J Adrian Ștef și a vicepreședintelui Mircea Govor, a avut loc bilanțul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Prezentarea Centrului de Creație a fost ținută de către directorul instituției, Robert Laszlo.

În raport cu anii anteriori, instutuția a obținut venituri proprii semnificative, din 2012 unde nu se înregistra nici un leu, la 2014 unde au urcat pană la suma de 18.000 de lei.

Centrul de Creație este instituția prin care se organizează cele mai mari festivaluri din județ cum ar fi: Sâmbra Oilor, Oțeloaia, Danțu la Șură, Danțu Mânânăilor etc etc.

În anul 2014 s-au inițiat și organizat și alte festivaluri folclorice cum ar fi Festivalul “Rozmarin la colțu mesii”, dar și o întâlnire inedită a pasionaților de autoturisme Dacia care s-a finalizat cu inaugurarea unui club românesc Drum Bun din Cracovia.

Tânărul director Robert Laszlo a reînființat cenaclul Alfazet care cuprinde tineri creatori, interpreți și iubitori ai istoriei și civilizației. Centrul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare are o bună colaborare cu instuțiile de cultură din Zakarpatia (Ucraina) soldată cu diverse manifestări culturale, donații de cărți românești pentru universitatea din Ujgorod, inițiind și semnarea unor parteneriate dintre școlile sătmărene și cele din Ucraina.

La acțiunile Centrului au particiapat în anul ce a trecut peste 130.000 de persoane.

bilant  (1)

PaginaPrincipala, Ştiri

156 de ani de la Unirea Principatelor Române

Sâmbătă, 24 ianuarie românii au sărbătorit 156 de ani de la numirea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor în Țara Românească, după ce primise aceași funcție în 5 ianuarie 1859 și în Moldova.

La această manifestare au participat oficialitățile județene, locale, directori și reprezentanți de instituții, dar și peste 200 de sătmăreni.

În cadrul evenimentului au avut loc, alocuțiuni despre semnificația zilei de 24 Ianuarie și depuneri de jerbe de flori la bustul marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza.

Manifestările dedicate zilei de 24 Ianuarie s-au încheiat cu doua momente muzicale oferite de cântărețul de muzică populară, Petrică Mureșan și folkistul George Negrea.

24 ianuarie (1) 24 ianuarie (3) petrica-muresan george-negrea 24 ianuarie (2)

 

PaginaPrincipala, Ştiri

Mihai Kirilla, expoziție de grafică la Centrul de Creație

Centrul de Creație Satu Mare a găzduit astăzi vernisajul expoziției de grafică semnată de tânărul artist plastic Mihai Kirilla. Artistul impresionează cu zece lucrări în care câinele este deformat și pus într-un context mai special, mai fantastic.

Cele zece lucrări sunt realizate de către artist folosind tehnica pastel și creion grafic și sunt rezultatul temelor și studiilor pentru îmbunătățirea și perfecțiunea tehnicii.

Folosind o tehnică surprinzătoare, Mihai  prezintă în lucrările lui ”ciclul vieții prin care trece un câine”, nașterea, iubirea și moartea, se regăsesc în expoziția acestuia.

Mihai Kirilla este membru al Asociației Culturale Sătmărenii, a făcut parte din Cenaclul Alfazet și este  absolvent al Liceului de Artă Aurel Pop și al Facultății de Artă Cluj Napoca.

În 2009 a avut prima expoziție personală la Centrul de Creație Satu Mare iar în 2012 o expoziție în Dublin, Irlanda. Momentan este caricaturist și lucrează în domeniul decorațiunilor artistice interioare și exterioare pe perete.

DSC_1871 DSC_1873 DSC_1874 DSC_1875 DSC_1888 DSC_1892

PaginaPrincipala, Ştiri

Simpozion de Ziua Culturii la Tășnad

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Grupul Școlar Tășnad printr-un incitant simpozion cu titlul ”Cartea și calculatorul” în cadrul căruia a fost prezentată cartea scriitorului Felician Pop.

Directorul Muzeului Județean Satu Mare dr. Liviu Marta a prezentat două descoperiri arheologice recente făcute în zona Tășnadului, expunerea fiind însoțită de o prezentare Power Point.

Directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturi Tradiționale a vorbit despre necesitatea implicării tinerilor în viața culturală pentru ca aceștia pot veni cu idei inovatoare, adaptate specificului vremurilor pe care le trăim.

A urmat apoi o interesantă dezbatere pe tema relației dintre carte și calculator, dar și despre condiția scriitorului în lumea modernă, elevii tășnădeni arătându-se extrem de interesați de fenomenul cultural în general și de cel literal în special.

Felician Pop a mărturisit că a venit să-și prezinte cartea la Tășnad pentru că anul trecut în cadrul Caravanei Culturale Sătmărene le-a promis atunci elevilor din Tășnad că va aduce această carte aici. El i-a îndemnat pe cei tineri să acorde o importanță sporită lecturilor mai ales celor sporitoare de ființă, pentru că acestea îți oferă posibilitatea unor largi deschideri spirituale.

În final cei prezenți au cerut ca acest gen de manifestări să fie cât mai multe în Tășnad pentru ca astfel iubitorii de literatură pot să capete informații noi și interesante despre viața literară sătmăreană.

PaginaPrincipala, Ştiri

Eminescu omagiat la Carei de Despărţământul Astra Carei

Joi, 15 ianuarie 2015,  Despărţământul Astra Carei a marcat cei 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu printr-un spectacol omagial.

La eveniment au luat parte reprezentantul Instituţiei Prefectului, Raul Băbţan- director de cabinet, Felician Pop- consilierul  preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, Robert Laszlo- directorul Centrului Judeţean de Creaţie şi Promovare a Culturii Tradiţionale.  prof. univ. Ioan Ardelean, alături de un numeros public.

„Cred în Eminescu ca în soare, în magia frumosului  şi în veşnicia neamului românesc” au fost  cuvintele de debut ale evenimentului,ce reprezintă crezul faţă de marele poet al reputatului  Augustin Z. N. Pop, cercetător al biografiei eminesciene şi care a  ales să le aibă înscrise pe crucea sa.

Fiţi bineveniţi la aniversarea a 165 de ani de la naşterea acestui geniu al poporului român, al poetului nepereche, dar şi al gazetarului incomod ale cărui idei nu şi-au pierdut nimic din actualitate.

Consecventă celor promise anul trecut  la reactivarea Despărţământului ASTRA Carei, comunitatea astristă careiană vine în faţa domniilor voastre cu un moment omagial dedicat  celui ce a  revoluţionat poezia românească  şi  care, după cum afirmă prof. univ.Mircea Popa, a fost  asemeni lui Moise, a despicat gândirea poetică şi a dat moştenire creaţii de o valoare artistică nemăsurată…., a menţionat în deschidere  moderatorul Daniela Ciută.

aniversare-Eminescu-Astra-Felician-Pop3 aniversare-Eminescu-Astra-Robert-Laszlo aniversare-Eminescu-Astra-scolarii-din-Piscolt1

PaginaPrincipala, Ştiri

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, simpozion de excepție la Centrul de Creație

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradițonale printr-un simpozion de înaltă ținută, „Cultură- identitate- globalizare”.

Directorul instituției Robert Laszlo a vorbit despre importanța culturii în viața societății, despre rolul pe care aceasta trebuie să o aibă, mai ales acum în contextul acesta atât de contorsionat, în care globalizarea are tendințe tot mai evidente de anulare a entităților identitare.

Profesorul univ. dr. George Achim a prezentat o temă extrem de interesantă și de actuală, „Alteritate și alterare”.

Universitarul băimărean a vorbit în exegeza sa despre unele situații particulare din Țara Oașului, acreditând ideea că alteritatea, atât de evidentă în Oaș după 1989, duce inevitabil la o alterare identitară, iar formele spiritului devin, sub o presiune alogenă, proteice.

În cuvântul său, Felician Pop a insistat asupra avantajelor pluriculturalității, a deschiderilor pe care aceasta o poate oferi culturilor vecine. Vorbim despre interferențe, despre confluențe și paralelisme culturale, într-o paradigmă în care alteritatea se poate transforma dintr-un pericol, într-o șansă.

Momentele de respiro au fost susținute de binecunoscutul folkist sătmărean, George Negrea, a cărui melodie „Țara din noi” pe versurile lui Felician Pop are deja sute de mii de vizualizări în mediul on-line, completând astfel mesajul acestui simpozion. Partea artistică a fost completată de mai tânărul solist- instrumentist Abel Varga.

Am asistat la un eveniment de înaltă ținută, cu o concentrare maximă de idei elevate, iar numerosul public prezent s-a arătat încântat de această manifestare.

George-Achim-1210917597_762143507201244_1409816020_n

PaginaPrincipala, Ştiri

Robert Laszlo și Petrică Mureșan premiați cu câte o diplomă de excelență

Vineri, 9 ianuarie 2014 în cadrul evenimentului “Oamenii Anului 2014” organizat de trustul de presă Informația Zilei, au fost premiați din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea culturii Tradiționale, directorul instituției, Robert Laszlo și derectorul artistic Petrică Mureșan, cu câte o diplomă de excelență ” pentru merite deosebite aduse la dezvoltarea județului Satu Mare „.

În cadrul evenimentului au fost premiate personalități din domeniile, cultural, medicină, afaceri și administrație.

10801481_837103643014133_7760683821574197189_n

PaginaPrincipala, Ştiri

Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, la a XVII-a ediție la Negrești-Oaș

În Negreşti Oaş a avut loc duminică, 28 decembrie cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, la care şi-au anunţat participarea peste 400 de colindători din toată Țara Oașului și din împrejurimi.

Manifestarea a începur cu parada colindătorilor, prin centrul orașului, după care a avut loc un danţ oşenesc al coconilor din capitala Ţării Oaşului şi a fost declarat deschis concursul. Printre oficialităţile prezente s-au numărat deputatul Andreea Paul, preşedintele CJ Adrian Ştef, primarul oraşului Negreşti Oaş Aurelia Fedorca, directorul Centrului de Creaţie, Robert Laszlo şi consilierul preşedintelui CJ, Felician Pop. Moderatorul concursului a fost Andrei Bărbos.

În concurs s-au înscris: Ansamblul folcloric „Sânzienele” Negreşti Oaş, Ansamblul folcloric „Ceatăra”, Carei, Grupul folcloric din Slatina (Solotvino), Ucraina, Găzdoile Călineștiului, Ansamblul folcloric „Măgura”, Târşolţ şi Maria Petca-Poptean, colindătorii din Marna, Ansamblul Țara Oașului, Bixad, Ansamblul folcloric “Cununa Oaşului”, Batarci şi Petre & Petrică Zele, Ansamblul folcloric „Cununița”, Satu Mare, Ansamblul folcloric „Florile Bihorului”, Oradea, Ansamblul folcloric „Florile Tărnii”, Tarna Mare, Ansamblul folcloric „Florile Turţului”, Turţ, Ansamblul folcloric „Oşencuţa”, Călineşti-Oaş, Grupul folcloric „Junii Oaşului”, Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron”, Ansamblul folcloric „Oașul” şi Maria Tripon, Ansamblul folcloric „Doina Maramureșului”, Moisei, Maramureș, Corul bărbaţilor din Tur, Grupul folcloric din Vama, Grupul folcloric din Racșa, Colindători de la Clubul copiilor Negrești-Oaș.

Un juriu de specialitate va premia formaţiile artistice prezente la festival, după următoarele criterii: cel mai original program artistic, autenticitatea colindelor, aspectul general al grupului de colindători (obligativitatea costumului popular), acordând premii pe sele două secţiuni: colinde şi teatru de păpuşi.

Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul local Negreşti Oaş, Consiliul Județean Satu Mare, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti Oaş, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Festivalul-de-datini-si-obiceiuri-Negresti-Oas-4 Festivalul-de-datini-si-obiceiuri-Negresti-Oas-12 Festivalul-de-datini-si-obiceiuri-Negresti-Oas-34 Festivalul-de-datini-si-obiceiuri-Negresti-Oas-82 Festivalul-de-datini-si-obiceiuri-Negresti-Oas-84

PaginaPrincipala, Ştiri

Întâlnire cu scriitori la Colegiul Tehnic Unio – Traian Vuia

Luni, 15 decembrie 2014, în sala amfiteatru de la Colegiul Tehnic Unio – Traian Vuia Satu Mare a avut loc un proiect educaţional intitulat Pledoarie pentru lectură ca alternativă la internet şi telefon mobil.


Au participat: Robert Laszlo, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Andreica, scriitor, George Negrea, interpret de muzică folk, dr. Vlaicu Popescu, directorul colegiului gazdă, profesoara Cornelia Bălan Pop, coordonatoarea proiectului, profesorii Emilia Tulvan, Adina Ciutan, Corina Buzilă, Guillaume Lortet, elev din Saint Etienne, Franţa, elevi ai colegiului, jurnalişti.

Atmosfera din sală

Proiectul a fost conceput a se desfă;ura într-o atmosferă artistică de muzică, poezie şi dialog între participanţi. Secţiunile proiectului au fost: masă rotundă, lansări de carte, lansarea revistei Profesia (număr dublu – 2-3 decembrie 2014), dialog pe teme literare şi audiţii muzicale.
Potrivit iniţiatorilor, obiectivele proiectului vizează demonstrarea faptului că scrisul poate deveni o pasiune şi pentru elevi (un bun început fiind realizarea unui articol pentru revista şcolii), precum şi dezvoltarea interesului faţă de traducerea literară.

Desfăşurarea proiectului

Oficiul de gazdă i-a revenit profesoarei Cornelia Bălan Pop, coordonatoarea proiectului. După cuvântul de bun venit, adresat asistenţei de directorul Vlaicu Popescu, discursul său s-a centrat pe lacunele tinerilor în ceea ce priveşte lectura în favoarea ocupării timpului în spaţiul virtual al internetului.
La rândul său, Felician Pop a vorbit despre rolul cărţii în viaţă şi al profesorului în iniţierea elevilor în lectură.
Doi elevi, pregătiţi de profesoara Corina Buzilă, au vorbit despre scurte fragmente dintr-o carte de Felician Pop, după care directorul Vlaicu Popescu a prezentat revista Profesia. Directoarea adjunctă Adina Ciutan a rostit o alocuţiune ca pledoarie pentru lectură, arătând că şi cartea ne poartă într-o lume virtuală. În continuare, Ioan Andreica a prezentat trei dintre cărţile sale – două de poezie şi alta despre Cenaclul literar şi creaţiile unor poeţi sătmăreni.
Discursurile au fost alternate de cântece folk în interpretarea lui George Negrea şi poezii recitateFelician Pop şi Guillaume Lortet.

2014-12-15 10.52.33 2014-12-15 11.16.16

PaginaPrincipala, Ştiri