Evenimente

Expoziție de pictură și grafică a pictorului Aurel Țenț

Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județan pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale , Muzeul Județean Satu Mare și Uniunea Artiștilor Plastici Satu Mare, organizează vienri, 7 noiembrie vernisajul expoziției de grafică și pictură a artistului Aurel Țenț. 

Eveniemntul va avea loc la Muzeul de Artă începând de la ora 16.

Evenimente, Manifestări culturale, Ştiri

Galeria de artă a Centrului de Creație Satu Mare a fost inaugurată

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Uniunea Artiștilor Satu Mare au vernisat astăzi expoziția de artă plastică ”Vertebrele luminii”, ocazie cu care s-a inaugurat și galeria de artă a Centrului de Creație Satu Mare.

La acest eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, directorul Centrului de Creație, Felician Pop, directorul Muzeului Județean, Liviu Marta, directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Robert Laszlo, pictorul Aurel Țenț și mulți alții.

Peste 20 de picturi și-au găsit locul în noua galerie de artă a Centrului de Creație, lucrările fiind realizate de artiștii plastici prezenți în Tabăra de creație de la Castelul Degenfeld din Hodod, care s-a desfășurat în perioada 25 iulie – 3 august.

Directorul Centrului de Creație, Felician Pop a mulțumit tuturor celor care au contribuit și au ajutat la realizarea acestei galerii de artă, declarând totodată că instituția își recapătă rolul de centru consacrat al  artelor.

Momentele lirice din cadrul evenimentului au fost oferite de Robert Laszlo, George Negrea și Raluca Dumitru.

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible” margin_top=”40″ margin_bottom=”40px” background_color=”rgba(255,255,255,0)”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”][fusion_separator style=”single”/]

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container][fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”][fusion_slider width=”100%” height=”100%”]
[fusion_slide type=”image” link=”” linktarget=”_self” lightbox=”yes”]http://traditiesm.ro/wp-content/uploads/2014/10/Galeria-de-Arta-Centru-de-Creatie-12-150×150.jpg[/fusion_slide]
[fusion_slide type=”image” link=”” linktarget=”_self” lightbox=”yes”]http://traditiesm.ro/wp-content/uploads/2014/10/Galeria-de-Arta-Centru-de-Creatie-16-150×150.jpg[/fusion_slide]
[fusion_slide type=”image” link=”” linktarget=”_self” lightbox=”yes”]http://traditiesm.ro/wp-content/uploads/2014/10/Galeria-de-Arta-Centru-de-Creatie-17-150×150.jpg[/fusion_slide]
[fusion_slide type=”image” link=”” linktarget=”_self” lightbox=”yes”]http://traditiesm.ro/wp-content/uploads/2014/10/Galeria-de-Arta-Centru-de-Creatie-19-150×150.jpg[/fusion_slide]
[fusion_slide type=”image” link=”” linktarget=”_self” lightbox=”yes”]http://traditiesm.ro/wp-content/uploads/2014/10/Galeria-de-Arta-Centru-de-Creatie-361-150×150.jpg[/fusion_slide]
[/fusion_slider]

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

Evenimente, Ştiri

A fost reînfiinţat Cenaclul „Alfazet”

Cenaclul tinerilor Alfazet, ce a funcţionat mai mulţi ani pe lângă Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, a fost reînfiinţat de către directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene, Robert Laszlo, alături de mai mulţi tineri talentaţi din judeţ. Mentorul noului cenaclu, alături de Corina Caterenciuc şi interpretul Abel Varga şi-au prezentat planurile, marţi 9 septembrie 2014 într-o conferinţă de presă susţinută în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene.
Cenaclul tinerilor artişti sătmăreni „Alfazet” a fost înfiinţat în anul 2007 şi a funcţionat o bună vreme pe lângă CJCPT. El a avut şi o revistă cu acelaşi nume, din care au apărut două numere. În 29 februarie şi 15 iulie 2008. Cenaclul este structurat pe patru secţiuni, cuprinzând tineri creatori, interpreţi, şi iubitori ai istoriei şi civilizaţiei. Secţiunile sunt după cum urmează: literatură, artele spectacolului, arte vizuale şi istorie şi tradiţie.
De-a lungul anilor, tinerii din acest cenaclu au fost implicaţi în organizarea mai multor evenimente culturale, spectacole, medalioane literare, concursul „Recitatio”, concursuri de creaţie literară, excursii şi pelerinaje culturale, etc.
Robert Laszlo, actualmente directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene Satu Mare a debutat la rândul său în acest cenaclu, în anul 2008 şi astăzi a devenit mentorul acestuia.
Pe această cale lansăm o invitaţie tuturor tinerilor care se regăsesc într-una dintre aceste secţiuni pentru a veni alături de noi.
Vrem să devenim o componentă importantă a fenomenului cultural, să colaborăm cu celelalte instituţii de cultură din judeţ, din ţară şi din străinătate precum şi cu ONG urile de profil.
Beneficiind de sprijinul direct al Consiliului Judeţean Satu Mare, al preşedintelui Adrian Ştef, considerăm că în scurtă vreme vom deveni un element identitar distinct în peisajul cultural sătmărean.
Scopul principal al Cenaclului este acela de a promova arta tânără autentică sătmăreană şi de a sprijini artiştii aflaţi la început de drum.

 

 

Evenimente, Ştiri

Preşedintele Adrian Ştef a semnat Protocolul de intenţie privind înfrăţirea judeţului Satu Mare cu raionul Vinogradov (Ucraina)

În cadrul demersurilor pe care le promovează Consiliul Judeţean Satu Mare privind cooperarea transfrontalieră, în perioada 27-28 august 2014, o delegaţie, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a efectuat o vizită în raioanele Vinogradov şi Hust din regiunea Zakarpatia (Ucraina) în vederea iniţierii unui proiect de înfrăţire între aceste două raioane şi judeţul Satu Mare.
Din delegaţia sătmăreană au mai făcut parte: Felician Pop şi George Negrea ( C.J.C.P.C.T), Robert Laszlo ( Biblioteca Judeţeană ) şi Liuba Horvat ( Muzeul Judeţean ).
La Vinogradov delegaţia sătmăreană a fost primită de preşedintele administraţiei raionale, Vitali Liubka, Sviatoslav Gal, preşedintele Departamentului de Turism şi Integrare şi Vasile Iuhas, şeful Departamentului de Cultură şi Tradiţie. De asemenea au fost prezenţi, primarii Ivan Haiduc din Hija şi Vasile Ivaşcu din Cerna, promotorii acestor relaţii de colaborare.
Într-un cadrul festiv, care a avut loc la Biblioteca Raională din Vinogradov, cei doi preşedinţi au semnat un Protocol de intenţie privind înfrăţirea dintre raionul Vinogradov şi judeţul Satu Mare.
Acest document deschide perspective reale de cooperare economică, culturală turistică şi educaţională între cele două entităţi administrative.
Preşedintele Vitali Liubka şi-a exprimat satisfacţia, declarând că aceasta este prima vizită a unui preşedinte de Consiliu Judeţean sătmărean la Vinogradov şi nutreşte speranţa că această colaborare va fi extrem de utilă pentru implementarea proiectelor europene care vor viza Ucraina în viitorul apropiat.
Preşedintele Adrian Ştef a subliniat importanţa unei reforme administrative urgente în Ucraina pentru că pe fondul descentralizării, activitatea administrativă ar deveni mult mai flexibilă şi mai eficientă. Semnarea acestui document este primul pas concret în vederea adoptării hotărârii de înfrăţire, de către fiecare administraţie.
Delegaţia sătmăreană a efectuat apoi o scurtă vizită prin raion, la staţiunea balneo-climaterică Vinogradovo, în oraşul Korolevo precum şi la Hija, unde a fost vizitat fostul punct de trecere a frontierei spre România, închis în 2004. Actualmente, autoritaţile caută soluţii privind redeschidera acestul punct de frontieră, fapt care ar duce la revigorarea vieţii economice şi sociale din zonă.
Preşedintele Ştef a promis că va face demersurile necesare în România, cerând acelaşi lucru şi preşedintelui Liubka, pentru urgentarea realizării acestui proiect.
În 28 august a avut loc o întâlnire la Hust cu preşedintele administraţiei raionale Vasile Hubal, în cadrul căreia s-a pus la punct calendarul principalelor acţiuni care vizează semnarea unui protocol similar şi cu raionul vecin, Hust.

 

Evenimente, Ştiri

Festivalul Minorităților la Bogdand

Duminica, 7 septembrie, de la ora 12.00 pe scena in aer liber va avea loc la Bogdand cea de a XXIV-a editie a Festivalului Folcloric al Minoritatilor. La festival vor articipa numeroase formatii din tara si din strainatate.

11.30       –              Parada portului popular

12.00       –               Deschidere oficială

12.30       –              Formaţia de dansuri populare Bogdand

12.45       –              Ansamblul folcloric „Ceatăra”  Carei

13.00       –               Formaţia de dansuri „ Berekenye” Cehu Silvaniei

13.20       –               Formaţia de dansuri şvăbeşti  din Ciumeşti- seniori

13.40       –               Formaţia de dansuri „ Berekenye” Cehu Silvaniei

13.40       –               Formaţia de dans” Stele Careiului” – rromi

14.00       –               Ansamblul folcloric „ Rekettye”  Carei

14.10       –                Ansamblul folcloric „ Csodaszarvas”  Agriş

14.20       –               Formaţia de dans popular din Ser

14.40       –               Formaţia de dansuri şvăbeşti din Ciumeşti

14.50       –               Ansamblul „ Meseşul” Zalău, secţia maghiară

15.00       –               Formaţia de dansuri populare Veleatino ( Ucraina)

15.10       –               Formaţia de dansuri din Lazuri

15.20       –               Ansamblul „ Meseşul” Zalău

15.30       –                Formaţia de dans german „ Gemeinsam” Satu Mare

15.40       –                Ansamblul folcloric „ Rekettye” Carei

15.50       –                Ansamblul folcloric „Csodaszarvas” Agriş

16.00       –                 Formaţia de dans popular român Corund

16.15       –       Ansamblul folcloric „ Nyiló Akác”  Valea lui Mihai

16.30     –          Formaţia de dans „ Bokréta”  Oraşu Nou

16.40     –          Ansamblul folcloric „ Nyiló Akác”  Valea lui Mihai

16.50     –          Formaţia de dans „ Bokréta”  Oraşu Nou

17.00     –          Ansamblul folcloric „ Nyiló Akác”  Valea lui Mihai

17.15     –          Ansamblul folcloric  „ Pipacsok” Cristuru Secuiesc jud Harghita

18.00      –          Închidere

Evenimente, Ştiri

Lansare de carte la sărbătorirea scriitorului evreu Rodion Markovits

Scriitorul sătmărean de origine evreiască Rodion Markovits a fost sărbătorit joi, 17.07.2014 la Gherţa Mică şi la Satu Mare. La Gherţa Mică au avut loc depuneri de coroane la placa memorială a casei unde a trăit scriitorul, şi a continuat la Primăria din Gherţa Mică cu prezentarea cărţii „Reb Ancili şi alte povestioare despre evreimea Oaşului”, tradusă pentru prima dată în limba română.
La Sinagoga din Satu Mare a avut loc simpozionul „Rodion Markovits – O paradigmă triplă de imagologie”. La eveniment au participat directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Robert Laszlo, criticul de artă Kereskeny Sandor, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Satu Mare, Nicolae Decsei, preşedintele Asociaţiei Culturale Maghiare din Transilvania, Muzsnay Arpad, profesorul universitar George Achim şi conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare, în frunte cu directorul Felician Pop, ca şi principali organizatori ai manifestării.
Markovits Jakab (prenumele şi l-a schimbat în Rodion la începutul carierei de scriitor) s-a născut în Oaş, la Gherţa Mică. Studiile liceale şi le termină la Satu Mare, mai întâi ca elev la gimnaziul catolic, apoi la Colegiul reformat. Urmează studii de drept la Budapesta, perioadă în care publică articole şi nuvele în mai multe ziare (Népszava, Korbács, Ifjú Erők, Fidibusz, Független Magyarország şi Szatmár és Vidéke). La începutul lui 1915 este înrolat în regimentul 12 infanterie, iar în vara anului 1916 cade prizonier, în Rusia.
Întors la Satu Mare, Markovits Rodion îşi deschide un birou de avocatură. Este redactor la cotidianului Szamos şi devine corespondent al publicaţiei Keleti Újság din Cluj. În anul 1925 publică, la Satu Mare, o culegere de proză scurtă cu titlul „Ismét találkoztam Balthazárral” (M-am întâlnit, din nou, cu Balthazar), urmată de alte cărţi şi materiale de presă.
Printre scriitorii evrei de expresie maghiară din Transilvania, Rodion Markovits ocupă o poziţie privilegiată, dacă ne gândim numai la faptul că romanul său cel mai cunoscut, „Garnizoana din Siberia” a fost tradus în 17 limbi, fiind considerat în perioada interbelică un adevărat bestseller.
Înzestrat cu o vână epică bogată, Rodion Markovits a prezentat în cărţile sale lumea românească în mijlocul căreia şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, iar substanţa scrierilor sale este extrasă din biografia sa pe care a reuşit să o înzestreze cu atributul exemplarităţii. În acest context credem că imaginea românilor în opera unui scriitor de origine evreiască crescut în cultura maghiară, dar crescut în mijlocul unei comunităţi româneşti ancestrale este cu atât mai interesantă cu cât aceste trei filtre imagologice au privilegiul de a se decanta prin pana inspirată a unui romancier extrem de expresiv ce va reuşi să elaboreze un tablou fidel al lumii româneşti văzută de un alogen care a rezonat cu aceasta.
Mai presus de ficţiunea literară, opera lui Rodion Makovits are şi o valoare documentară, temele centrale ale creaţiei sale reprezentând de fapt geneza, devenirea sa, experienţele sale existenţiale, multe din ele paradigmatice.
Lumea românească nord – transilvană, mai exact cea a Oaşului, este privită cu un amestec de luciditate, nostalgie şi bonomă ironie.
Markovits ne-a lăsat imaginea unei lumi arhaice, cu personaje viguros conturate şi întâmplări pilduitoare.

3

Evenimente, Ştiri

Sătmărenii l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Velyateno în Ucraina

Schimburile culturale dintre sătmăreni şi ucrainenii din raioanele vecine judeţului nostru, Vinogradov şi Hust, au deja o frumoasă şi rodnică tradiţie. Duminică, 15 iunie, o delegaţie sătmăreană reprezentativă pentru cultura judeţului nostru, compusă din Felician Pop, directorul CJCPCT Satu Mare, Robert Laszlo, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Liuba Horvat, vicepreşedinta Uniuni Ucrainenilor, George Negrea, cântăreţ de muzică folk şi Vlad Doroş cântăreţ de muzică populară, a efectuat o vizită în localitatea Velyateno la invitaţia directoarei şcolii, Jana Mikitiuk.
La Velyateno s-a sărbătorit duminică, închiderea anului şcolar 2013-2014, ocazie cu care profesorii şi elevii au fost prezenţi pentru a fi premiaţi pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură şi diverse concursuri.
Directoarea şcolii, a facut în cadrul festivităţii de închidere şi o prezentare a unui film documentar cu toate deplasările efectuate de elevii şi profesorii şcolii, în România, moment urmărit cu foarte mult interes de toţi cei prezenţi.
De asemenea în cadrul evenimentului, delegaţia română a avut parte de o surpriză plăcută, Jana Mikitiuk, i-a premiat pe fiecare în parte cu câte o diplomă de mulţumire pentru colaborările culturale româno-ucrainene.
În semn de respect pentru tot ceea ce a realizat şi va realiza şi în viitor pentru aceste colaborări, şi delegaţia română i-a acordat o diplomă de excelenţă Janei Mikitiuk şi o plachetă jubiliară din partea Consilului Judeţean Satu Mare.
Sătmărenii au felicitat conducerea şcolii pentru rezultatele obţinute.
Având în vedere că în 15 iunies-au împlinit 125 de ani de la trecerea în eterenitate a poetului nostru naţional , Mihai Eminescu,Felician Pop a evocat figura geniului tutelar a românilor.

 

Evenimente, Manifestări culturale, Ştiri

Donaţie de 1000 de cărţi româneşti pentru Universitatea din Ujgorod

În cadrul bunei colaborări dintre instituţiile culturale sătmărene şi cele din regiunea Zakarpatia (Ucraina), o delegaţie sătmăreană alcătuită din Felician Pop, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Robert Laszlo, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene, Liuba Horvat, şefa Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean şi interpretul George Negrea a efectuat i vizitîă culturală în ţara vecină.
Primul punct al vizitei l-a constituit Rectoratul Universităţii de Stat din Ujgorod, unde sătmărenii s-au întâlnit cu prim – prorectorul Alexandru Slivkha şi prorectorul Miroslava Lendel care şi-au exprimat dorinţa de intensificare a relaţiilor transfrontaliere pe multiple planuri.
La această întâlnire au participat şi studenţii români care doresc să se înscrie la şcoala de vară de cultură şi civilizaţie românească care va fi organizată în luna iulie de către Consiliul Judeţean Satu Mare.
A urmat apoi donarea unui număr de 1000 de cărţi româneşti către Biblioteca Universităţii, din partea Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Directoarea Bibliotecii, Maria Medved, i-a mulţumit lui Robert Laszlo pentru această preţioasă donaţie, cu atât mai mult cu cât Facultatea de Limba Română de la Universitatea din Ujgorod avea o bibliotecă foarte precară.
Sătmărenii au vizitat apoi locul în care va fi amplasat bustul lui Mihai Eminescu în oraşul Ujgorod, bust realizat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, iar piaţeta va purta numele marelui nostru poet.

Suflet românesc la Veleatino
A urmat apoi vizitarea localităţii Veleatino din raionul Hust, unde sătmărenii au fost întâmpinaţi cu drapelul României arborat la intrarea în şcoală. Aici s-a organizat festivalul „Vişivanka”, al ţesăturilor populare. Românii s-au întâlnit cu preşedintele Administraţiei Raionale Hust, Ivan Rohaci şi cu Ivan Hubal preşedintele Consiliului Raional care au apreciat dinamica relaţiilor culturale din ultima vreme, dintre cele două entităţi administrative.
În cadrul spectacolului realizat cu acest prilej a evoluat cântăreţul George Negrea, care a entuziasmat sutele de spectatori prezenţi, iar Felician Pop i-a felicitat pentru acest frumos eveniment şi i-a asigurat că în poporul român, ucrainenii au un prieten şi susţinător de nădejde.
Cel mai impresionant lucru a fost acela că sute de copii şi-au pictat pe faţă drapelul Ucrainei şi al României, în semn de preţuire faţă de ţara noastră.
Directoarea şcolii, deputatul raional Jana Mikitiuk, şi-a exprimat satisfacţia pentru bogata activitate culturală comună , iar Felician Pop a propus organizarea Zilei Tradiţiilor şi Culturii Române la Veleatino şi Ziua Tradiţiilor şi Culturii Ucrainene, într-o localitate din judeţul Satu Mare, evenimente care ar contribui în mod evident, la o mai bună cunoaştere reciprocă.

Evenimente, Manifestări culturale, Ştiri

Sătmărenii – invitaţi de onoare la Ziua Europei de la Szeged – Ungaria

In baza unei vechi şi statornice relaţii de colaborare, Consulatul General al României de la Szeged din Ungaria, consul general Ioan Fodoreanu şi Andreea – Monica Radu, consul, a invitat o delegaţie culturală sătmăreană pentru a susţine un program artistic şi o lansare de carte la sediul Consulatului, cu prilejul acţiunilor aniversare dedicate Zilei Europei.
Au fost prezenţi Prea Sfinţia Sa, episcopul Siluan al Românilor Ortodocşi din Ungaria, Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Vizhanyo Ferenc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Csongrad, preşedinţii autoguvernărilor româneşti din Ungaria, oameni de cultură din Szeged şi alţi invitaţi.
Despre importanţa acestui eveniment au vorbit cei doi consuli, Ioan Fodoreanu şi Andreea – Monica Radu.
Judeţul Satu Mare, invitat de onoare al acestei manifestări, a fost reprezentat de Felician Pop, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale şi Robert Laszlo, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene care au prezentat cartea lor trilingvă (română, maghiară,engleză) „Povestea pălincii”.
Autorii au subliniat faptul că judeţul Satu Mare este unul multicultural, cu o istorie fabuloasă, cu meleaguri pitoreşti şi oameni primitori şi este locul unde se produce cea mai bună pălincă din lume, lucru pe care, defapt, au încercat să-l şi demonstreze, cu rigoare şi cu talent, în cartea lor, invitându-i pe cei prezenţi să viziteze Sătmarul pentru a se convinge la faţa locului de toate acestea.
În acest sens, au fost împărţite participanţilor mai multe exemplare din „Istoria pălincii” precum şi câteva albume şi pliante turistice editate de Consiliul Judeţean Satu Mare, în limbile română şi maghiară.
A urmat apoi un program folcloric foarte apreciat de cei prezenţi, susţinut de soliştii Petrică Mureşan, Vlad Doroş şi Laura Bakk, acompaniaţi de Taraful „Ceatăra” din Carei, compus din fraţii Adrian, Vlad şi Bogdan Paşca.
În cadrul unui dineu oferit de Consulat a avut loc o degustare de pălincă oşenească de „50 de focuri” despre care participanţii au avut numai cuvinte de laudă, apreciind savoarea acestei licori unice.
Autorităţile din Szeged au lansat invitaţii formaţiilor artistice şi scriitorilor din judeţul nostru de a participa la manifestările organizate la ei şi au promis că vor vizita Sătmarul, pentru că tot ceea ce au văzut acum, le-a stârnit interesul pentru această zonă din nord-vestul României.
Ambasadorul Victor Micula a ţinut să precizeze că îi admiră foarte mult pe sătmăreni şi că îi va invita la manifestările organizate de ambasada României de la Budapesta.
Manifestarea de la Szeged a reprezentat un excelent prilej de promovare a imaginii judeţului Satu Mare, ca fiind un tărâm al misterioaselor legende, unde trăiesc oameni cu poftă de viaţă şi foarte ospitalieri.

 

Evenimente, Ştiri