Lansări de carte

Scriitori sătmăreni la Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) de la Cluj

În perioada 25-29 septembrie 2024 se desfășoară la Cluj Napoca, Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT). Printre invitații din țară și străinătate s-a numărat și un grup de scriitori sătmăreni.
Grupul de la Cenaclul „Cronograf” Satu Mare – Robert Laszlo și Adrian Lupescu, au prezentat revista cu același titlu, precum și câteva din cărțile lor, apărute recent. În deschidere a vorbit, scriitorul Mircea Petean – directorul editurii „Limes”, cel care este și directorul revistei, care a remarcat valoarea și progresul calitativ evident al acestei publicații nord- transilvane.
Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare a subliniat eforturile sporite pe care instituția pe care o conduce le-a făcut în această perioadă dificilă.
Târgul Internațional de Carte s-a desfășurat în centrul orașului, în Piața Unirii, iar importanța și anvergura acestuia a fost dată de numele de prim rang ale literaturii române care au fost prezente, dar și de scriitorii contemporani importanți din străinătate.
Cei prezenți au apreciat efortul sătmărenilor de a se impune ca un spațiu cultural original care reușește să valorifice tradițiile spirituale sătmărene.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Lansare de carte – „De la munte pe hămoacă. 100 de ani de la colonizarea moților”, autor Răzvan Roșu

Miercuri 25 septembrie 2024, Sala Festivă a Muzeului Județean Satu Mare, a găzduit lansarea volumului „De la munte pe hămoacă. 100 de ani de la colonizarea moților”, al cărei autor este Răzvan Roșu. Cei prezenți au asistat la o discuție interesantă legată de ceea ce a însemnat strămutarea moților la câmpie și modul în care ei au reușit să păstreze, timp de un secol, o identitate culturală distinctă.
Despre volum au vorbit: managerul Muzeului Satu Mare- Liviu Marta, managerul Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare- Robert Laszlo și președintele Asociației ,,Avram Iancu”, Mircea Dobra.
De asemenea, momentele artistice au fost asigurate de grupurile folclorice din: Ianculești, Marna Nouă, Scărișoara Nouă, Horea, Gelu și Baba Novac care au încântat publicul cu momente de muzică tradițională moțească.
În final, Răzvan Roșu, un tânăr cercetător, autorul volumului, un promotor de prima linie a tradițiilor folclorice a moților care au venit în urmă cu un secol în câmpia Sătmarului, care are nenumărate cărți și studii pe această temă, dar nu neglijează nici aspectul spectacular pe care la ilustra magistral.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Lansarea volumului „Cireși în floare” de Vasile Conioși – Mesteșanu

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Cenaclul Cronograf, marți 30 aprilie, în Galeria de Artă a Centrului de Creație a avut loc lansarea volumului „Cireși în floare” de Vasile Conioși – Mesteșanu.
Despre au vorbit: Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare; Felician Pop – președintele UZPR – filiala Satu Mare, Loredana Știrbu- președinta Cenaclului „Cronograf”, Claudia Păcurar – directoarea Liceului Tehnologic Tarna Mare; Monica Sobius – primarul comunei Tarna Mare; poetul – Ioan Nistor și epigramistul Ioan Tipu Sălăjanu.
Momentele artistice au fost susținute de către tânărul cantautor de folk – Adrian Lupescu.
Volumul bilingv româno – englez al lui Vasile Conioși Mesteșanu ”Cireși în floare” reprezintă unul din marile reușite ale literaturii sătmărene și nu numai, din ultima vreme. Floarea de cireș, simbolul Japoniei, își revarsă petalele diafane în haiku-uri de un rafinament exemplar.
O poezie de notație sensibilă, care curge natural, nici nu ai zice că ea, de fapt, trebuie să se supună chingilor unei rigori specifice poeziei cu formă fixă.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Lansare de carte,,Cireși în floare,, -Vasile Conioși Mesteșanu

Vasile Conioși Mesteșanu, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din județul Satu Mare, își lansează marți, 30 aprilie, la ora 14.30, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Satu Mare, volumul bilingv de haiku și senryu “Cireși în floare”.

Profesor de limba și literatura română de la Liceul Tehnologic Tarna Mare de peste 20 de ani, Vasile Conioși Mesteșanu este cunoscut și apreciat pentru pasiunea sa pentru poezie și fotografie. Volumul “Cireși în floare” reunește o selecție de haiku și senryu traduse de Olimpia Iacob și Jim Kacian, oferind cititorilor o incursiune în universul poetic al autorului.

Haiku-ul și senryu-ul, forme poetice japoneze caracterizate prin concizitate și imagistică sugestivă, devin în mâinile lui Vasile Conioși Mesteșanu instrumente de explorare a naturii, a emoțiilor umane și a relațiilor interumane. Prin intermediul acestor scurte poeme, autorul surprinde frumusețea lumii din jurul său, oferind cititorilor o perspectivă unică și sensibilă asupra realității.

Lansarea volumului “Cireși în floare” va fi un eveniment special care va reuni iubitori de poezie, profesori, elevi și prieteni ai autorului.

Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Scriitori sătmăreni prezenți la Zilele revistei „CAIETE SILVANE”

În perioada 28-29 martie 2024, membrii Cenaclului „Cronograf”, și anume: Loredana Știrbu – președinte; Robert Laszlo, Gheorghe Cormoș și Cornelia Pop Bălan au participat la cea de-a 16-a ediție a Zilelor revistei „CAIETE SILVANE”.
A fost un eveniment reușit, care s-a desfășurat după cum urmează:
– 5 desanturi scriitoricești în licee din Zalău: Pedagogic, CNS, API, Liceul Ortodox și „Mihai Viteazul”;
– peste 40 de scriitori prezenți din 5 județe: Sălaj, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud;
– 3 cenacluri: Cicârlău (Maramureș), Cronograf (Satu Mare) și Silvania (Zalău);
– 1 conferință: Mircea Popa (premiul revistei CAIETE SILVANE);
– Lecturi publice în Sala Porolissum a CCAJS și în licee a scriitorilor invitați;
– Peste 20 de prezentări de carte și publicații, inclusiv cele ale revistei și editurii CAIETE SILVANE.
Acest eveniment a fost organizaut cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, a Primăriei Municipiului Zalău, Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, Editurii „Școala Ardeleană”, Instituției Prefectului – Județul Sălaj, Cenaclului literar „Silvania”, Reprezentanței Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Asociației culturale „Creart”, Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Colegiului Național „Silvania” Zalău, Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău, Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, Direcției Județene de Cultură Sălaj, Arhivelor Naționale ale României – Serviciul Județean Sălaj, Silvania, Fort Silvan.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Lansarea cărților „Magistra” și „Viola” la Baia Mare

Joi 23 noiembrie de la ora 13:00, Sala de conferințe din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” a găzduit lansarea cărților „Magistra” și „Viola” semnate de scriitorul Mihai Ganea. Evenimentul moderat de dr. Gheorghe Mihai Bârlea a stârnit interesul publicului inclusiv prin faptul că lansarea a avut loc în prezența autorului și a Virginiei Paraschiv, personajul central al cărții „Magistra”.
Dr. Felician Pop, unul dintre invitați, conturează portretul autorului, precum și a personajului de carte, Virginia Paraschiv, colorând, caracterizarea celor doi, cu citate ale unui reputat sociolog și jurnalist, Michel Dion.
Din Satu Mare au mai participat poeții Anca Soponar și Casian Kovacs, membri ai Cenaclului „Cronograf” al C.J.C.P.C.T. Satu Mare.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri

Lansare volumului , „Geneză și Înviere”-Adrian Papahagi și Mihail Neamțu

În cadrul plin de eleganță la Hotel Poesis din Satu Mare, îi vom avea în ziua de 13 ianuarie 2023 la ora 18:30 oaspeți pe profesorul Adrian Papahagi și pe scriitorul Mihail Neamțu care își vor lansa volumul scris împreună, „Geneză și Înviere”.
Evenimentul acesta își propune ca, prin dialogul care va avea loc între cei doi cunoscuți invitați, să readucă în inimile românilor bucuria credinței. Creștinismul se diferențiază de orice altă religie prin faptul că ea ne vorbește despre revoluția iubirii, a iubirii Mântuitorului care S-a Întrupat din dragoste pentru noi. Prin întrupare „absolutul și-a asumat condiția relativului” pentru ca noi să experimentăm iubirea lui Dumnezeu.
Totodată în cadrul acestui eveniment va avea loc și lansarea cărții „Geneză și Înviere. Cum citim Biblia astăzi?” în cuprinsul căreia se regăsesc dialoguri asemănătoare celui pe care vi-l propunem.
După cum mărturisesc cei doi autori, volumul este îndrăzneala unui filolog și a unui teolog în marginea Logosului, și pornește din dragoste pentru Biblie și din atașament față de cultura pe care a zămislit-o Cartea Cărților. Exegeza textului revelat se prelungește cu discuții despre actualitate, căci ambii autori sunt implicați în zbaterile și dezbaterile veacului și cetății.
Evenimente, Lansări de carte, Manifestări culturale, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri