Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne ( M.A.I) în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Asociația “Pro Basarabia și Bucovina” – Filiala Satu Mare și structurile M.A.I. din Garnizoana Satu Mare au organizat, miercuri, 27 martie 2019, spectacolul-eveniment „Dor de Basarabia”, cu prilejul aniversării celor 101 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. În deschiderea evenimentului, managerul instituției, Robert Laszlo, a vorbit despre semnificația zilei de 27 martie iar directorul adjunct, Felician Pop a reamintit publicului că unirea se poate realiza, doar prin oameni simplii și că avem datoria să o facem, așa cum strămoșii noști au facut-o în urmă cu 101 ani. Spectacolul s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, sala fiind arhiplină. În cadrul manifestării, au urcat pe scenă artiști laureați ai M.A.I. : Adrian Bența și Ioan Bologa (ITPF Sighetu Marmației), Alina Buncianu (DGJMB), Ion Diaconu (IPJ Vâlcea), Ionuț Argint (BPR- DGPMB), Mihai Coșerariu (IPJ Neamț), Ionuț Ivan (ISUJ Buzău)), Raull Jipa (DGPMB- Secția 26 Poliție), cât și membrii Ansamblului Folcloric „Doruri Sătmărene” al Județului Satu Mare, George Negrea, Diu Oșan și Petrică Mureșan care a ridicat sala în picioare. Fanfara Beltug condusă de dirijorul Mircea Câcu, a deschis evenimentul cu Imnul Național al României. Prezentarea evenimentului a fost realizată de către Diana Petrescu de la Centrul Cultural al MAI.
- Home
- PaginaPrincipala
- Spectacol ”Dor de Basarabia”
About dede.g