8. mai 2017

Sâmbra Oilor – 2017

Duminică, 07 mai, în organizarea Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Local Certeze, Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș și Casa de Cultură Negrești Oaș, s-a desfășurat cea de-a LXI- a ediție a Festivalului „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze și Moișeni. „Sâmbra Oilor” reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupația tradițională a păstoritului, serbare ce se desfășoară anual în luna mai și simbolizează venirea primăverii și ieșirea oilor la păscut. Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească, unde, după ce s-au pus la punct problemele legate de oierit, se mănâncă și se bea. Înainte de a urca pe munte, atât oile cât și stăpânii lor sunt stropiți cu apă sfințită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunțarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii. După toate acestea, se măsoară și se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraș. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii. Pe scena amplasată pe dealul de la Huta Certeze au evoluat: Irina Man și Grupul din Bixad Maria Tripon, Maria Fușle, Oașul și Sânzâienele Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț Petrică Mureșan Ansamblul ,,Meseșul” din Zalău Vasile Coca Ana Georgiana și Ansamblul Comoara Oașului Mihai Zele și Ansamblul Țara Oașului Petre și Petrică Zele cu Ansamblul Cununa Oașului Țâpuritoarele din Batarci si Maria Hosu Ansamblul Florile Turțului Ansamblul Județului Satu Mare ,,Doruri Sătmărene’’ Ansamblul Florile Tărnii Grupul de țâpuritoare din Racșa Ansamblul Cununița Năzdravană- Maria Carmen Sas și Leontina Dorca.

Mai multe fotografii AICI

PaginaPrincipala, Ştiri
About dede.g