23. decembrie 2025

Proiect educațional de parteneriat „Comoara din lada bunicii” Tradiții și meșteșuguri românești

În perioada 16–17 decembrie 2025, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, s-au desfășurat activitățile din cadrul proiectului educațional de parteneriat „Comoara din lada bunicii”, realizat în colaborare cu Fundația Etnofolclorică „Cununita” și Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare.
Proiectul a avut ca obiectiv promovarea și valorificarea tradițiilor populare românești din zona Codrului, prin implicarea elevilor în activități culturale, educaționale și artistice, contribuind la dezvoltarea creativității, a spiritului artistic și a respectului față de patrimoniul cultural național.
Beneficiarii direcți ai proiectului au fost elevii claselor P–IV ai Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” Satu Mare, activitățile fiind coordonate de prof. Carmen Sas și prof. Dodea Aurora.
În derularea proiectului au fost implicate cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” – Balaj Angela, Bilanici Raluca, Câmpean Daniela, Câmpean Mirela, Conțiș Anca, Cosma Camelia, Deac Teodora, Donca Florica, Erdei Klara, Groza Delia, Latiș Izabela, Mihalca Gabriela, Moldovan Iuliana, Mondici Ionela, Orășteanu Laura, Pop Gabriela, Pop Loredana Alina, Ruba Loredana, Sârța Andreea, Șimon Angela și Uglai Anca.
Activitățile proiectului au fost îmbogățite de contribuția coregrafului Leontina Dorca, care a susținut un atelier de dansuri populare, precum și de prezența doamnei Emilia Zamfira Grosoș, din localitatea Soconzel, Tezaur Uman Viu, care a oferit participanților o perspectivă autentică asupra tradițiilor locale.
Prin aceste demersuri educaționale și culturale, proiectul „Comoara din lada bunicii” contribuie la păstrarea, promovarea și transmiterea valorilor culturale tradiționale către tinerele generații.

Manifestări etnofolclorice, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri
About Stirbu Loredana