În perioada 3 – 4 septembrie 2015, președintele Consiliului Județean Satu Mare s-a aflat la cea de a patra întâlnire a Cluburilor Dacia din Polonia, care a avut loc la Cracovia.
Din delegația românească au mai făcut parte, Claudiu Sulea, directorul de cabinet al președintelui, Felician Pop, directorul Muzeului Județean, Robert Laszlo, directorul CJCPCT și George Negrea, președintele Clubului ”Drum Bun”, Satu Mare. Aceştia s-au întâlnit cu Ignat Timar, președintele Societății Polono – Române din Cracovia și Michal Sowa, președintele Clubului ”Drum Bun” Polonia.
Parada mașinilor Dacia din centrul orașului a suscitat interesul localnicilor și al vizitatorilor care au admirat mașinile Dacia venite din România și din întreaga Polonie. A urmat apoi un spectacol cu trupa Workaholic, care a concertat și la Satu Mare, iar capete de afiș au fost interpreții sătmăreni, George Negrea și Raluca Dumitru, entuziasmând spectatorii cu cântece românești.