Ca în fiecare an, de 15 iunie, la bustul din fața Colegiului care poartă numele poetului nostru național Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Cenaclul Cronograf și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, au adus un omagiu celui care a fost supranumit – ROMÂNUL ABSOLUT.
Manifestarea a fost deschisă de către directoarea Colegiului Național ”Mihai Eminescu, prof. Natalia Boloș.
Din partea instituției noastre au luat cuvântul – Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T Satu Mare și scriitorul Felician Pop care a evidențiat liniile de forță ale geniului eminescian, cel care a coagulat într-un mod miraculos, chipul identitar al neamului nostru și al limbii române, iar apoi tânărul cantautor – Adrian Lupescu a interpretat o piesă folk.
La manifestare au participat membrii Cenaclului Cronograf, precum și alți iubitori ai literaturii. S-au depus jerbe de flori din partea: Guvernului României prin – ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu și secretarul de stat de la Ministerul Mediului, Alin Seserman; Parlamentului – deputat Adrian Cozma; Consiliului Județean Satu Mare – vicepreședinte Cristian Valer Beșeni; Primăriei Municipiului Satu Mare- viceprimarii, Adelin Cristian Ghiarfaș și Gheorghe Stan; Direcției Județene de Cultură Satu Mare – Zamfir Danciu; Colegiului Național „Mihai Eminescu”, a C.J.C.P.C.T. Satu Mare, și a Cenaclului ”Cronograf”.