17. mai 2023

Legea prin care 30 noiembrie – ziua Sfântului Andrei – devine Ziua națională a Tezaurului Uman Viu a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis.

Iniţiativa vizează creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg, precum şi promovarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilităţii acestuia.
Totodată, iniţiativa oferă posibilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiilor publice aflate în subordinea sau coordonarea lor, să organizeze sau să sprijine logistic şi material, prin bugetele proprii, manifestările culturale, artistice sau educaţionale dedicate acestei zile.
Programul Tezaure Umane Vii a pornit ca o iniţiativă #UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial.
Titlul de #TezaurUmanViu este titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept păstrătoare, purtătoare, creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, acest titlu este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial #CNSPCI.
În #judetul Satu Mare avem două Tezaure Umane Vii:
Floare Finta din Negrești Oaș
și
Istvanfi Gheza din Vama
PaginaPrincipala, Prima, Ştiri
About Stirbu Loredana