În weekendul care tocmai a trecut în localitatea Domăneşti din judeţul Satu Mare a avut loc cea de-a 7- a ediţie a Festivalului Porumbului. Evenimentul s-a dovedit şi de această dată unul reuşit din toate punctele de vedere.
Oficialităţile judeţene au ţinut să fie alături de localnicii din Domăneşti la această sărbătoare astfel că, la deschiderea oficială au participat preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, directorul Muzeului Judeţean Felician Pop, primarul comunei Moftin Gheorghe David şi consilierul judeţean Pinter Jozsef.
Programul festivalului a fost unul diversificat şi pe gustul tuturor celor prezenţi întrucât pe scenă au urcat spre deliciul publicului Sergiu Vitalian Vaida împreună cu Nănaşii care au adus multe zâmbete pe feţele spectatorilor. Au urmat apoi mai multe formaţii de dansuri populare dar şi interpreţi de muzică precum: Cornelia Radocea, Florin şi Florina Mariş şi trupa Compact.
Distracţia şi voia bună au continuat până seara târziu cu un bal în aer liber iar Dj Lukacs din Domăneşti a avut grijă ca toţi cei prezenţi să se simtă bine pe ritmurile muzicii de club.