În perioada 24-25 septembrie la invitația Centrului Cultural din Bistrița, Fanfarele reunite din Județul Satu Mare, în frunte cu managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo și dirijorul Mircea Câcu, consultant artistic al instituției au participat la cea de-a XII- a ediție a Festivalului „Toamna Bistrițeană”.
Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Complexului de agrement „ Heidenfeld” din Viişoara. Cinci fanfare au onorat manifestarea artistică de la Viişoara: fanfara Bisericii Baptiste „Armonia Forte Fortissimo” Bistriţa – dirijori Cornel Moldovan şi Adrian Sechei, fanfara militară a Garnizoanei Bistriţa – dirijor Bogdan Bejinaru, fanfarele reunite din Petreşti şi Căpleni, judeţul Satu Mare – dirijor Mircea Câcu, fanfara din Rodna – dirijor Szabó Lehel şi, nu în ultimul rând, fanfara Casei Municipale de Cultură Gherla.
Pe lângă concertul de fanfare, în cadrul manifestărilor au mai avut loc spectacole folclorice susţinute de ansamblurile „Cununa de pe Someş”, „Cununa”, „Cununiţa”, „Cununiţa Junior” din Bistriţa şi „Plaiuri Someşene”din Feldru.
- Home
- PaginaPrincipala
- Fanfarele Reunite din județul Satu Mare prezente la Festivalul „Toamna Bistrițeană”
About dede.g