25. august 2014

“Io-s fecior din Medișa” bucuria locuitorilor

Duminică, 24 august a avut loc în satul Medișa spectacolul folcloric, devenit deja tradiție,  „Io-s fecior din Medișa”. Spectacolul s-a bucurat de un număr însemnat de locuitori din sat și din împrejurimi care au venit să urmărească programul pregătit cu mare atenție. Evenimentul a început cu discursurile oficiale susținute de primarul comunei Viile Satu Mare, […]

PaginaPrincipala, Ştiri
22. august 2014

Festivalul folcloric Oţeloaia a ajuns la a 58-a ediţie

Duminică, 17 august în inima codrului, langă lacul din zona de agrement, Oțeloaia a avut loc cea de-a 58 ediție a Festivalului Folcloric cu același nume. Anul acesta tradiționalul festival s-a desfășurat într-un loc mai aparte din cauza unor lucrări de modernizare a zonei de agrement, dar proprietarul locului spune ca în anii de urmează […]

PaginaPrincipala, Ştiri
21. mai 2014

Festivalul “Rozmarin în colţu` mesii”

Pentru că oşenii au Sâmbra Oilor iar codrenii au Festivalul de la Oţeloaia, Consiliul Judeţean, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, s-a gândit şi la someşeni, astfel încât a organizat duminică prima ediţie a Festivalului “Rozmarin în colţu` mesii”, care a avut loc la Medieşu Aurit. De asemenea, în semn […]

Manifestări etnofolclorice, PaginaPrincipala