Evenimente

Festivalul Moților „Zilele Iancului”, la cea de-a XXV-a ediție

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria Municipiului Carei și Consiliul Local Carei, prin Centrul Cultural al Municipiului Carei, și în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” – filialele Satu Mare și Carei și Asociația „Unirea 2009” Carei, organizează duminică, 30 august 2026, în localitatea Ianculești, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Moților „Zilele Iancului”.
Manifestările vor debuta la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie.
De la ora 12:30, în fața bustului lui Avram Iancu din Ianculești, va avea loc o slujbă religioasă, urmată de depuneri de jerbe de flori, în semn de omagiu adus memoriei Crăișorului Munților.
De la ora 17:00 va avea loc deschiderea oficială a festivalului, iar începând cu ora 17:20, publicul este invitat la un adevărat regal folcloric.
Pe scenă vor evolua:
Sava Negrean Brudașcu
Mirela Mănescu
Cosmina Mateș
Răzvan Roșu și Grupul „Țecerașii”
Georgiana Gordea și Ansamblul Folcloric „Geso”
Fodor Gheorghe, Jurj Gheorghe și Ardelean Radu
Lina Șchiop, alături de tulnicăresele și tulnicarii din Ianculești
Programul artistic se va desfășura până la ora 21:30.
Festivalul Moților „Zilele Iancului” reprezintă, de un sfert de secol, un prilej de întâlnire și de reafirmare a identității, tradițiilor și valorilor comunității moțești din Ianculești, păstrând vie memoria lui Avram Iancu și legătura acestei comunități cu Țara Moților.
Vă așteptăm duminică, 30 august 2026, la Ianculești, să sărbătorim împreună cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Moților „Zilele Iancului”!
Evenimente

Festivalul Folclorului Codrenesc „Oțeloaia”, la cea de-a LXIX-a ediție

Duminică 16 august 2026, va avea loc cea de-a LXIX-a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc „Oțeloaia”, unul dintre cele mai reprezentative evenimente dedicate păstrării și promovării tradițiilor din Zona Codrului.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Primăria și Consiliul Local al Comunei Homoroade și Pensiunea „Popasul Codrenilor”.
În splendidul decor al pădurii de la Oțeloaia, tradiția reînvie, iar folclorul codrenesc continuă să dăinuie și să fie transmis noilor generații. Festivalul reprezintă un minunat prilej de prezentare a cântecului și dansului popular, a portului, datinilor și obiceiurilor străvechi. De-a lungul timpului, Oțeloaia a devenit spațiul consacrat în care se concentrează, an de an, întreaga spiritualitate a Codrului, în adevărata sa splendoare, autenticitate și unicitate.
Programul evenimentului
11:30–12:00 – Program artistic
12:00–12:20 – Deschiderea oficială
12:20–17:00 – Program artistic
Pe scena festivalului vor evolua îndrăgiții interpreți de muzică populară Oana Bozga-Pintea, Nicolae și Nicușor Mureșan, Petrică Mureșan, Ovidiu Purdea Someș, Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Ana Holdiș Pop, Călin Borșe și Denisa Prunian, câștigătoarea Trofeului primei ediții a Concursului Național de Folclor „Trecui aseară prin codru”.
Ansamblurile Folclorice „Cununița” și „Cununița Năzdrăvană” vor prezenta un program alături de soliștii Alexandra Hodaș, Iulia Bura, Luca Mărgineanu, Antonia Păcurar, Maria Pereș, Carla Laza, Cezara Brian, Carina Brian, Emma Thuinaphiang, Amira Lenghel și Ella Mărieș, sub conducerea muzicală a dirijorului Emanuel Silaghi.
În cadrul programului vor mai evolua: Ansamblul vocal-folcloric „Perla” din Cernăuți, Ucraina, aparținând Școlii de Artă și Cultură Bucovineană; Grupul folcloric „Homoroade”, alături de solistele Simina Olteanu și Alina Nagy; Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului” din Ardud; Dănțăușii din Cuța; Ansamblul Folcloric „Poiana Codrului” din Crucișor și dansuri șvăbești.
Festivalul va cuprinde și o expoziție a meșterilor populari din județul Satu Mare. Vor fi prezenți meșteri populari distinși cu titlul de „Luminător al satelor”, alături de Emilia Zamfira Grosoș din Soconzel, deținătoare a titlului de „Tezaur Uman Viu” și reprezentantă de seamă a patrimoniului cultural tradițional din Zona Codrului.
La eveniment vor participa și socăcițele din comuna Bogdand, care vor pregăti renumitele „Beleș de Bogdand”.
Prin cântec, joc, port popular, meșteșuguri și gastronomie tradițională, cea de-a LXIX-a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc „Oțeloaia” va aduce în atenția publicului bogăția patrimoniului cultural al Zonei Codrului și va contribui la păstrarea și transmiterea acestuia către generațiile viitoare.
Intrarea este liberă!
Evenimente

Festivalul Folcloric „La Porțile Zânelor” la cea de-a IV-a ediție

Duminică, 19 iulie 2026, de la ora 12:30, la hotarul dintre Turț Băi și Cămărzana, va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Folcloric „La Porțile Zânelor”, un eveniment dedicat tradițiilor și frumuseții uneia dintre cele mai pitorești zone ale județului Satu Mare.
Festivalul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Turț, respectiv Primăria și Consiliul Local Cămărzana.
Ajuns la cea de-a patra ediție, Festivalul Folcloric „La Porțile Zânelor” își propune să aducă în atenția publicului nu doar frumusețea locului aflat la hotarul dintre Turț Băi și Cămărzana, ci și bogăția obiceiurilor, tradițiilor și valorilor autentice păstrate cu grijă de comunitățile din zonă.
Evenimentul va reuni artiști, ansambluri, ceterași și țâpuritoare, într-un program artistic dedicat folclorului autentic și tradițiilor locale. Publicul prezent va avea ocazia să se bucure de cântece, și momente artistice care pun în valoare identitatea culturală a Țării Oașului și a județului Satu Mare.
Programul evenimentului:
12:30 – 13:00 – Deschiderea oficială
13:00 – 14:00 – Program artistic asigurat de comuna Turț:
Ansamblul de Danțuri și Țâpurituri Turț, Mariana Farcaș, Giulia Farcaș, Veronica și Ilinca Lucuț, Cuța Belbe, Ana Cicio, Natalia Belbe, Valentina Călin, Adelina Călin, Cezara Tiution, Maya Belbe, Răzvan Lucuț, David Dan, Cezar Sima, Răzvan Bauer
14:00 – 14:45 – Deți Iuga – program artistic asigurat de C.J.C.P.C.T. Satu Mare
14:45 – 15:45 – Program artistic asigurat de comuna Cămărzana:
Țâpuritoarele și ceterașii din Cămărzana
15:45 – 16:00 – Florin Oșanu – program artistic asigurat de comuna Turț
16:00 – 16:20 – Lavinia Pop – program artistic asigurat de C.J.C.P.C.T. Satu Mare
16:20 – 17:00 – Viorel Pop – program artistic asigurat de comuna Turț
Festivalul Folcloric „La Porțile Zânelor” reprezintă o invitație adresată tuturor celor care iubesc tradițiile, portul popular, și cântecul autentic.
Prin acest eveniment, organizatorii își doresc să contribuie la promovarea patrimoniului cultural imaterial al județului Satu Mare și la păstrarea vie a tradițiilor care definesc identitatea comunităților din Țara Oașului.
Vă așteptăm cu drag duminică, 19 iulie 2026, de la ora 12:30, la hotarul dintre Turț Băi și Cămărzana, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Folcloric „La Porțile Zânelor”.
Evenimente

Gala de Premiere „Luminătorii Satelor” – ediția a XVI-a

Joi, 9 iulie 2026, de la ora 17:00, la Centrul Spiritual „Casa Dăinurii” din Satu Mare (str. 1 Decembrie 1918, nr. 1), va avea loc cea de-a XVI-a ediție a Galei de Premiere „Luminătorii Satelor”, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.
Intrată deja în tradiția culturală a Sătmarului, manifestarea „Luminătorii Satelor” este unică în țară și răsplătește în fiecare an personalitățile culturale locale care și-au adus contribuția la dezvoltarea spirituală a comunităților din care provin.
La această ediție, 10 personalități din județul Satu Mare vor fi distinse cu titlul onorant de „Luminător al Satelor”, alăturându-se astfel celor peste 200 de sătmăreni care au primit această recunoaștere de-a lungul celor 16 ediții.
Evenimentul este extrem de relevant pentru conturarea profilului identitar al acestor meleaguri. Sunt evidențiați oamenii care, prin eforturile lor, au luminat viața culturală a comunităților din care provin, iar meritele lor sunt recunoscute public în fața întregii comunități.
Luminătorii Satelor au fost și vor rămâne modele pentru toți cei care conștientizează valoarea unor asemenea demersuri culturale. Județul Satu Mare este singurul din țară care organizează o manifestare de acest gen, prin care sunt celebrate valorile culturale și spirituale de pe întreg cuprinsul județului.
Evenimente

Ziua Culturală a Romilor din județul Satu Mare – ediția a IV-a

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” – Sucursala Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, în Grădina Romei din municipiul Satu Mare, cea de-a IV-a ediție a Zilei Culturale a Romilor din județul Satu Mare.
Evenimentul își propune să aducă în prim-plan bogăția, diversitatea și autenticitatea culturii rome, printr-un program dedicat tradițiilor, muzicii, dansului, gastronomiei și activităților educative pentru copii.
Pe parcursul zilei, publicul este invitat să participe la un concurs de dansuri autentice țigănești, un concurs gastronomic, precum și la programe dedicate celor mici, care vor include teatru de păpuși, activități interactive, culturale și educaționale, dar și un concurs de desen.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de momente artistice susținute de Roli și Orchestra Lăutarii, Zamfir de la Baia Mare, precum și de invitatul special al ediției, Varga Imi.
Manifestarea va avea loc între orele 10:00 și 22:00, în Grădina Romei, iar intrarea publicului este liberă.
Prin organizarea acestui eveniment, instituțiile partenere își reafirmă angajamentul de a susține dialogul intercultural, promovarea patrimoniului cultural al comunității rome și valorificarea tradițiilor care contribuie la identitatea multiculturală a județului Satu Mare.
Evenimente

Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’” ajunge la ediția jubiliară cu numărul XXV

În perioada 13-14 iunie 2026 în orașul Tășand va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’”, manifestare culturală devenită reper în peisajul folcloric al județului și al regiunii.

Ajuns la ediția jubiliară cu numărul 25, festivalul continuă misiunea de promovare, conservare și valorificare a patrimoniului cultural tradițional românesc, oferind publicului oportunitatea de a redescoperi autenticitatea cântecului popular, frumusețea jocului tradițional și bogăția portului popular.

Timp de două zile, pe scena Sălii de Spectacole „Unirea” din Tășnad vor evolua ansambluri folclorice, grupuri și soliști reprezentând mai multe județe ale țării, într-un demers artistic menit să evidențieze diversitatea și vitalitatea culturii tradiționale românești. Festivalul constituie, de asemenea, un important cadru de întâlnire și schimb de experiență între tinerii interpreți, instructori și promotori ai valorilor folclorice.

Programul va debuta sâmbătă, 13 iunie, cu parada portului popular, urmată de desfășurarea festivalului-concurs. În cea de-a doua zi, duminică, 14 iunie, publicul este invitat la Gala Laureaților, moment în care vor fi recompensate cele mai valoroase prestații artistice ale ediției.

Un punct de atracție al manifestării îl reprezintă recitalul extraordinar susținut de Paula Hriscu, una dintre cele mai apreciate interprete ale folclorului românesc contemporan, artistă recunoscută pentru autenticitatea și sensibilitatea repertoriului său.

Prin continuitatea sa și prin numărul mare de participanți și spectatori, Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’” contribuie la păstrarea identității culturale și la transmiterea valorilor tradiționale către noile generații, consolidând rolul culturii tradiționale în viața comunității.

Accesul publicului este gratuit.

Evenimente

Danțu’ la șură – la cea de-a XVI-a ediție

În organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Valea Vinului și Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Măriuș, luni, 1 iunie 2026, va avea loc cea de-a XVI-a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”, la Muzeul în Aer Liber Măriuș.
După săvârșirea Sfintei Liturghii din a doua zi de Rusalii la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Măriuș, toți credincioșii, în frunte cu părintele stareț Gherontie Nergheş, oficialitățile, ansamblurile folclorice și invitații prezenți vor coborî, în urma tarafului Ansamblului Folcloric „Cununița”, dirijor Emanuel Silaghi, la Muzeul în Aer Liber.
Ne vor onora cu prezența și prin expozițiile realizate Emilia Zamfira Grosoș – Tezaur Uman Viu, reprezentanta Zonei Codrului din localitatea Soconzel, precum și alți meșteri populari.
„Danțu’ la șură” este un obicei specific Zonei Codrului, organizat de feciorii și chizeșii locului, la care participă însă întreaga suflare a satului și a împrejurimilor. În zilele de duminică sau de mare sărbătoare, tinerii se întâlneau în cea mai frumoasă și mai încăpătoare șură din sat, unde se cunoșteau și legau prietenii pe viață.
Jocurile codrenești se caracterizează, în primul rând, prin faptul că fata, pe lângă rolul de parteneră în dans, avea și rolul de sprijin pentru feciorul care executa bătăi pe ambele picioare și chiar salturi peste cap. Varietatea ponturilor bătute pe cizme în cadrul multiplelor forme ale dansului și îmbinarea armonioasă a acestora sunt trăsături bine conturate, întâlnite doar în dansurile populare din Zona Codrului.
„Danțu’ la șură” este o manifestare a comunității care, alături de biserică, a contribuit la formarea unei legături puternice în lumea rurală. Preferințele comunității sătești, atât sub aspect muzical, cât și coregrafic, ating cele mai înalte exigențe prin puritatea și frumusețea tradiției.
Invităm participanții să îmbrace costume populare autentice la această manifestare.

Evenimente

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVIII-a ediție

Consiliul Județean Satu Mare, alături de Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Certeze, Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș, precum și Casa de Cultură Negrești Oaș, organizează duminică, 3 mai, cea de-a LXVIII-a ediție a Festivalului Folcloric „Sâmbra Oilor”. Evenimentul va avea loc pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni, un spațiu cu profundă încărcătură simbolică pentru Țara Oașului .
Considerată una dintre cele mai reprezentative manifestări ale patrimoniului cultural imaterial din nord-vestul României, „Sâmbra Oilor” reunește anual mii de participanți, localnici și vizitatori deopotrivă, atrași de autenticitatea unui obicei păstrat cu consecvență de-a lungul generațiilor.
Programul zilei va debuta la ora 11:00 cu momente artistice susținute de formații și ansambluri folclorice, ceterași și zongorași, precum și țâpuritori, reprezentativi pentru Țara Oașului și Zona Codrului. Deschiderea oficială este programată la ora 13:00, urmată de unul dintre cele mai importante momente ale sărbătorii – măsurișul laptelui și sfințirea turmelor de oi.
Invitatul special al acestei ediții este îndrăgitul interpret de muzică populară Aurel Tămaș, care va urca pe scenă în cadrul programului artistic, oferind publicului un moment deosebit.
Un element deosebit al ediției din acest an îl reprezintă participarea internațională, prin prezența Asociației „Vocea Diasporei Române în Franța”, condusă de președinta Maria Moiș. Aceștia vor evolua în cadrul programului artistic cu un grup de tâpuritoare și copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, acompaniați și coordonați de ceterașul Dani Cânța.
De asemenea, la eveniment va fi prezentă o delegație oficială din Franța, în frunte cu primarul orașului Gagny, Rolin Cranoly.
Programul artistic va continua până în jurul orei 18:00, oferind publicului o incursiune autentică în tradițiile și valorile locale.
Cunoscut și sub denumirea de „Ruptul Sterpelor”, obiceiul are la bază o practică străveche prin care, după primul muls al oilor, cantitatea de lapte este măsurată și împărțită între proprietari.
„Sâmbra Oilor” rămâne nu doar un moment de referință pentru comunitățile oșenești, ci și o expresie vie a identității locale, în care tradițiile pastorale, muzica și dansul popular se împletesc într-un eveniment de amploare, deschis publicului larg.
Evenimente

Ziua Internațională a Romilor la Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Asociația Partida Romilor Pro Europa – Sucursala Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, organizează miercuri, 8 aprilie 2026, de la ora 14:00, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Romilor.
În program vor evolua: Stefano (invitat special din Ungaria), Zamfir de la Baia Mare, Roly & Orchestra „Lăutarii”, Trandafirii Negri, precum și ansambluri de dans și interpreți de muzică tradițională: Ansamblul de dans din Doba „Fehér rózsák”, Ansamblul de dans din Satu Mare, Ansamblul de dans din Andrid „Fehér tulipánok”, Ansamblul de dans din Craidorolț, Ansamblul de dans din Santău „Szántói fekete rózsák”, Ansamblul de dans din Carei „Károlyi nagy csillagok”, Ansamblul de dans din Pișcolt „Fekete tulipánok”, Ansamblul de dans din Tiream, Ansamblul de dans din Acâș „Ákosi csillagok” și Ansamblul de dans din Mădăras.
Data de 8 aprilie a devenit Ziua Internațională a Romilor în anul 1971, cu prilejul primului Congres Internațional al Romilor, desfășurat la Londra. Tot atunci a fost adoptat și imnul internațional al romilor, „Gelem, gelem”.
Drapelul romilor are o puternică valoare simbolică: verdele reprezintă pământul și natura, albastrul simbolizează cerul, iar roata roșie amintește de originile indiene ale romilor și de lungul lor drum istoric.
Evenimente, Manifestări culturale, PaginaPrincipala

Târgul de Paște și-a deschis porțile

Târgul de Paște și-a deschis porțile și vă invită să descoperiți atmosfera de sărbătoare din Piața Libertății.
Vă așteptăm zilnic, până în data de 12 aprilie, între orele 12:00 și 20:00, pentru a vă bucura de această perioadă specială alături de noi.
Târgul de Paște din Satu Mare este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană (Produs Sătmărean).
Evenimente, PaginaPrincipala, Prima, Ştiri