22. septembrie 2018

“Artă á la Cluj” – Expoziţie de prezentare a judeţului Cluj

“Artă á la Cluj” – Expoziţie de prezentare a judeţului Cluj, în municipiul Satu Mare Sub egida „Centenar România”, Şcoala Populară de Arte Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj a organizat, în data de 21 septembrie, la Galeria de Artă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare expoziţia de prezentare a judeţului Cluj, „Artă á la Cluj”. În deschiderea evenimentului au vorbit: managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare- Robert Laszlo, președintele Scriitorilor de Nord Vest- Felician Pop, managerul Școlii Populare de Arte Cluj – Vasile Corpodean și doamna profesoară – Felicia Răcean. Aceste lucrări, rod al unei munci asidue – care se întinde pe parcursul a opt ani, în cadrul mai multor tabere de arte plastice organizate de către noi – reprezintă o edificatoare dovadă a continuităţii eforturilor instituţiei, în planul valorificării cât mai optime a resurselor culturale şi turistice ale Clujului, iar lucrările sunt obiectul unei expoziţii itinerante în România şi Republica Moldova, care a debutat la Reşiţa, a continuat la Târgu Jiu, Zalău, Suceava, în municipiul Hînceşti – Republica Moldova şi, apoi, la Botoşani. Iată-ne acum şi în municipiul Satu Mare! Este minunat ca în Anul Centenarului, prin acţiunea noastră să aducem sătmărenilor gândul bun, al Clujului şi al clujenilor! Sperăm ca publicul din Satu Mare să savureze aceste lucrări şi apoi, pornind de la ele, să vină şi să viziteze judeţul nostru pentru a-i admira frumuseţile. Referitor la expoziţie, aceasta e una de prezentare a judeţului Cluj, conţinând lucrări în care au fost imortalizate, prin mijloacele artei plastice, de la obiective turistice până la lucrări arhitecturale, statui ale unor personalităţi ale zonei sau pur şi simplu râuri şi peisaje din natura judeţului, toate obiectivele bucurându-se de o binemeritată notorietate, precum: Complexul Muzeal „Octavian Goga” – Ciucea, Castelul Bánffy de la Bonţida, Biserica de lemn de la Nicula, Complexul arhitectural de la Tăuşeni – comuna Bonţida, Cetatea Dăbâca, stufărişurile de la Sic, Crişul Repede, lacul Tarniţa, cascada „Vălul Miresei” din Răchiţele, Catedrala armeano-catolică „SfântaTreime” din Gherla, Barajul Tarniţa, Cheile Turzii, lacul „Laguna Albastră”, Salina Turda, Mormântul lui Mihai Vitezu, etc. Expozanţii sunt următorii – foşti sau actuali – cursanţi ai noştri: Felicia Răcean, Albert Mezei, Ligia Drăgan, Iuliana Pop, Mihaela Criste Pocol, Adina Târţ Cătinaş, Dorina Gliga Graur, Vasile Marina, Cecilia Rusu, Delia Petre, Martin Bozbics, Violeta Pop Popescu, Ioan Coloji, I. Călinean, Dumitru Bojovski, Marcela Oltean, Iosif Stegaru, Mihaela Cojocaru, Theodor Romilă, Camelia Fărcaş.

Mai multe fotografii AICI

PaginaPrincipala, Ştiri
About dede.g