Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare a marcat joi, 13 august, 100 de ani de la naşterea poetului, gazetarului şi omului de cultură C.S Anderco.
Evenimentul comemorării celor 100 de ani de la nașterea lui C.S.Anderco a fost organizat cu sprijinul Centrului de Creație, Asociația scriitorilor de Nord Vest și Asociația Alfazet care au dorit cu această ocazie să marcheze importanța pe care a avut-o C.S.Anderco pentru județul Satu Mare.
Cunoscut în familie şi cercurile de prieteni ca fiind Simion Ciocio Anderco, s-a născut pe 4 august 1915 și a urmat școala primară în localitatea Ilba, după care a frecventat liceul Dragoş Vodă din Sighetul Marmaţiei. După război, acesta a ocupat funcţii modeste în industria de prelucrare a lemnului – Ocolul Silvic Satu Mare, detaşat apoi la Baia Mare în perioada 1960 – 1965.
Centrul de Creație din Satu Mare organizează în acest an mai multe medalioane culturale în care sunt comemorate personalități importante din județul nostru. Pe lângă aceste evenimente comemorative, Centrul de Creație se implică în organizarea Festivalului Folcloric de la Oțeloaia care va avea loc în data de 23 august 2015.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare este o instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Satu Mare, având ca şi atribuţii principale: conservarea şi promovarea culturii tradiţionale sătmărene. Activitatea culturală a instituţiei se desfăşoară pe teritoriul judeţului Satu Mare.